Miercuri, 17.08.2010, in jurul orelor 18.00, la Postul de Politie N. Balcescu s-au prezentat Pavel D., de 43 de ani, Ovidiu G. de 48 de ani – politist comunitar, Vasile V., de 33 de ani, din localitate, si alte trei persoane. Pavel D. a sesizat faptul ca in timp ce se afla in incinta unui magazin a fost lovit cu pumnul in fata de catre Vasile V., fapt pentru care a solicitat sprijinul politistului comunitar si al altor persoane pentru a-l conduce pe V. Vasile la postul de politie. La sediul Postului de Politie N. Balcescu, Vasile V., care se afla intr-o stare avansata de ebrietate, nu a putut face declaratii, astfel incat acesta, in prezenta membrilor familiei, a plecat spre domiciliu cu autoturismul agentilor comunitari. In jurul orei 19.00, Postul de Politie Nicolae Balcescu a fost sesizat despre faptul ca Vasile V. a fost transportat cu ambulanta la Spitalul Judetean Bacau, intrucat acuza dureri abdominale si a fost diagnosticat cu fracturi costale. Cel in cauza le-a declarat politistilor ca, in timp ce era condus spre sediul postului de politie, o persoana pe care nu o cunoaste i-a aplicat o lovitura cu genunchiul in zona toracica. Vasile V. a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost 1,08 mg/l alcool pur in aerul expirat. In cauza s-a intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de loviri si alte violente, in care se efectueaza cercetari pentru stabilirea cu exactitate a imprejurarilor in care s-a produs altercatia, urmand ca in functie de numarul de zile de ingrijiri medicale necesare vindecarii si pozitia procesuala a persoanelor vatamate sa se faca incadrarea juridica a faptei.