Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România propune ca demnitarii fie obligaţi să-şi trateze problemele de sănătate în spitalele din România. Astfel, cred ONGg-iştii, politicienii se vor asigura că sistemul medical va fi unul performant. Cum comentaţi propunerea?
Aleşii – de la preşedintele ţării la ultimul consilier local, ar trebui obligaţi prin lege să-şi trateze problemele de sănătate în sistemul sanitar din România, atât ei cât şi familile lor, iar dacă încalcă această regulă, să îşi piardă automat funcţia. Dacă merg să se trateze în sistemele de sănătate ale altor ţări, această faptă să fie considerată daună adusă imaginii României – aceasta este propunerea pe care o face Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România.
ONG-ul consideră că astfel politicienii se vor gândi mai bine atunci când vor decide bugetul pentru sănătate şi poate astfel forţaţi vor aloca minim 6% din PIB, cum este in Europa, nu 3% cum nu mai este nici în cele mai sărace ţări din Africa; vor avea grijă de situaţia spitalelor din România şi vor impune un management bazat pe performanţă, nu pe alte interese, la toate nivelele; nu vor mai alunga medicii din ţară, se vor lupta să-i ţină aici, pentru că vor avea nevoie de ei. În acelaşi timp, organizaţia crede că banii din sănătate vor fi cheltuiţi eficient şi nu se vor mai scurge în alte buzunare, CNAS va lucra pentru pacienţi, nu pentru a face economii pe spinarea lor şi a le impune biruri; aleşii vor avea ocazia să intre într-un spital din România şi să vadă realitatea cruntă cu care se luptă un pacient din această ţară; aleşii se vor putea pune în locul pacienţilor din România care îşi aşteaptă moartea pentru că nu au acces la tratamentele necesare luptei cu diversele boli.
De-a lungul timpului mai mulţi politicieni importanţi au ales să se trateze în străinătate. Preşedintelee Traian Băsescu s-a dus în Austria: „Am făcut operaţia la Viena. Operaţia a reuşit. Am convingerea că am luat o decizie bună. Aici a fost riscul cel mai mic. Mi-aş dori sa avem asemenea servicii medicale şi în România. Mulţumesc medicilor care mi-au garantat capacitatea de a-mi exercita funcţia în continuare în bune condiţii”, spunea acesta.
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a suferit o intervenţie la genunchi, în Franţa, la Clinique du Sport din Bordeaux, după un accident de motocicletă. O echipă de medici francezi şi români l-au supus înainte, în ţară, pe Tăriceanu unui control amănunţit pentru a stabili detaliile intervenţiei chirurgicale.
Ion Iliescu a ales Parisul. În iunie 2007, fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a suferit o intervenţie la inimă. Locul operaţiei – Paris. El a declarat, după ce a părăsit clinica din Franţa, că a fost vorba despre „o intervenţie foarte simplă”. „Se numeşte coronaro-plastie, presupune eliminarea îngustărilor care se produc pe vasele de sânge. Eu am mers la Paris pentru un control de rutină în urma unei intervenţii chirurgicale pe care am făcut-o acum doi ani la Bucureşti”, a explicat Iliescu. În 1996, Iliescu a fost şi în Israel pentru a se opera din cauza unei afecţiuni dermatologice.
Fostul premier Adrian Năstase a fost în Germania 2003, pentru o intervenţie chirurgicală determinată de o infecţie a glandei tiroide.
Viorel Hrebenciuc s-a operat şi la tiroidă, dar la Paris. Întrebat de ce a ales o clinică din străinătate, liderul PSD a spus, râzând, că nu are încredere în medicii de la Spitalul Militar, care l-au operat şi pe Băsescu. Hrebenciuc a precizat apoi că a glumit cu această declaraţie.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a suferit în 2006, la Paris, o operaţie la inimă. Fostul premier Radu Vasile este tratat de cancer în prezent în Israel.