Au tâlhărit două persoane dar au fost depistaţi şi reţinuţi

Poliţiştii din comuna Dămieneşti,  au fost sesizaţi de către L. Adriana de 42 ani şi  D. Vasile de 41 ani, despre faptul că la data de 21.08.2010, au fost agresaţi de doi tineri  şi deposedaţi de bani şi bunuri în valoare de 650 lei. În urma cercetărilor efectuate ca urmare a sesizării, poliţiştii au stabilit că în data de 21.08.2010, în jurul orelor 23.00, pe timp de noapte şi în loc public,  G. Mihăiţă, de 21 de ani şi  cu L. B., de 17 ani,  au acosta părţile vătămate şi prin folosirea de acte de violenţă şi a unui spray lacrimogen, i-au deposedat de bunuri şi bani. Unul din telefoanele mobile sustrase a fost recuperat şi a fost  spray-ul lacrimogen folosit la comiterea infracţiunii. S-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a celor doi, urmând ca la data de 25.08.2010 să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă. (D.M.)

Adauga un comentariu

*