După ce în iulie au mărit contribuţia la medicamentele compensate cu 50 şi 90 la suta, de la 1 septembrie guvernanţii vor să scoată mai mulţi bani şi din buzunarele pacienţilor trataţi prin programe naţionale, cum ar fi cele pentru cancer, leucemie, diabet sau boli cardiace grave. Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor a atras atenţia că sistemul de coplată, cel prin care se compensează doar cel mai ieftin medicament dintr-o categorie, va intra şi la sublista în care sunt incluse medicamentele pentru boli cronice, compensate suta la suta. „Peste două milioane de pacienţi cronic sunt afectaţi de modificarea listei C1 care se va aplica de la 1 septembrie. Din cauza noului sistem de coplată bolnavii cronici vor fi nevoiţi să treacă pe medicamente mai ieftine, care nu au acelaşi efect, ori să plătească în jur de 3.000-5.000 de lei”, a declarat Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor. La Bacau, modificarea ar urma să afecteze câteva zeci de mii de persoane. Reprezentanţii farmaciştilor sunt de părere că bolnavii vor face economii drastice doar pentru a-şi putea lua medicamentele care le asigură un trai normal., renunţand chiar şi la mâncare pentru a-şi putea lua medicamentul pe care îl iau şi acum. Prin această măsură, unii bolnavi vor fi obligaţi să treacă pe medicamente care se foloseau acum 30 de ani. (D.M.)