Pe D.J. 241 A, în afara localităţii Dealu Morii, a fost depistat Cătălin C., de 33 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul avand în sânge o concentraţie peste limita legală şi refuzul recoltării de probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei. Datorită absorbţiei rapide, alcoolul pătrunde direct in sânge şi de aici ajunge in cateva minute la creier. Având un efect sedativ şi depresiv, el incetineşte creierul, impiedicând atât obţinerea de informaţii cât şi stocarea lor in memorie. Cantitatile mari ajunse la nivelul creierului produc halucinaţii şi chiar comă. Conform specialiştilor, efectele de scurtă durată ale consumului de alcool sunt scăderea capacităţii de a gândi limpede; tulburări de vedere; scăderea capacităţii de coordonare a mişcărilor, evidenţiată prin dificultăţi in mers, in statul in picioare şi in menţinerea echilibrului; risc crescut de accidente prin lipsa de orientare in timp şi spaţiu. Poliţia Rutieră recomandă participanţilor la trafic să nu conducă autovehicule dacă au băut şi să nu se urce in maşină cu cineva care a consumat băuturi alcoolice. (D.M.)