Viaţa de zi cu zi ne oferă parcă tot mai multe motive de enervare.
Viteza cu care se desfăşoară lucrurile, problemele cotidiene, neînţelegerile cu ceilalţi sunt doar câţiva dintre numeroşii factori de stres din viaţa fiecăruia. Dar cum stresul dăunează sănătăţii fizice şi psihice, iată câteva trucuri prin care puteţi încerca să vă menţineţi calmul sau măcar să reduceţi nivelul nervilor.
1. Încearcă să nu faci din ţânţar armăsar. E la îndemână să te plângi şi să exagerezi dramatismul unei situaţii, însă asta nu ajută la nimic. Specialiştii citaţi de dumblittleman.com spun că este mult mai util să priveşti o situaţie stresantă uşor detaşat şi să-ţi spui că „Nu e mare lucru”, „Mă pot descurca”, „Situaţia nu mă depăşeşte”.
2. Gândeşte-te de două ori înainte să împărtăşeşti o problema. Se spune că atunci când ai probleme este bine să vorbeşti cu cineva apropiat, pentru că te vei simţi uşurat. Totuşi, este recomandat să nu fugi la prieteni imediat ce ţi se întâmplă ceva, pentru că prietenii, deşi bine intenţionaţi, au tendinţa să empatizeze prea mult şi astfel să-ţi adâncească starea de supărare. Cel mai bine este să aştepti puţin, să te acomodezi cu problema pe care o ai, să te calmezi, iar apoi poţi discuta cu cei apropiaţi fără să se exagereze situaţia.
3. Caută metafore şi imagini care te pot calma. De exemplu, ţi-ai putea imagina că problema ta este un nod. Cu cât te panichezi mai mult, cu atât nodul este mai strâns. Dar dacă te calmezi şi te concentrezi, poţi îl poţi deznoda, cu alte cuvinte, poţi rezolva problema. O altă metodă este să te imaginezi pe tine însuţi ca fiind calm şi acţionând cu răbdare. Tehnica nu funcţionează întotdeauna din prima, dar cu puţin antrenament vei reuşi să aplici metaforele sau imaginile care ţi se potrivesc.
4. Cunoaşte-ţi reacţiile. Pare evident că ştii cum reacţionezi în anumite situaţii, dar acordă-ţi mai mult timp să observi dacă există tipare în comportamentul nervos: dacă eşti mai uşor iritabil la o anumită oră, sau dacă are legătură cu foamea, sau cu temperatura, sau cu oboseala. Odată ce ştii foarte bine ce îţi accentuează starea de iritabilitate, este mai uşor să eviţi nervii, evitând, în primul rând, cauza sau agravantul lor.
5. Conştientizează faptul că îţi poţi controla emoţiile. Aminteşte-ţi de momentele în care ai reuşit să-ţi păstrezi calmul, chiar dacă situaţia era stresantă. De exemplu, poate la un moment dat erai pe punctul de a ţipa la prietena ta, când ţi-a sunat telefonul – atunci starea ţi s-a schimbat imediat şi nu ai mai recurs, ulterior, la accesul de furie. Dacă acest lucru se poate întâmpla odată, cu siguranţă poţi repeta experienţa. Învaţă cum poţi proceda pentru a-ţi distrage singur atenţia de la o stare de nervi.
6. Creează–ţi un mediu calm, cu ritualuri relaxante. Dacă muzica te relaxează, foloseşte-o. La fel, poate îţi prinde mai bine liniştea. Poate te ajută o lumină mai puţin puternică sau câteva lumânări parfumate. Tu ştii cel mai bine ce ţi-ar face mediul de lucru sau de viaţă mai plăcut. De asemenea, dezvoltă-ţi câteva mici ritualuri. De exemplu, obşnuieşte-te ca de fiecare dacă când ajungi acasă după o zi de muncă, să stai liniştit 10 minute, să bei un pahar cu apă şi să te relaxezi pur şi simplu. Apoi poţi continua cu treburile casnice sau cu celelalte planuri pe care le ai.
7. Ai grijă de tine. Chiar dacă sună banal şi chiar dacă „ştii tu mai bine” sau „merge şi aşa”, nu uita să ai grijă: să dormi suficient, să ai o nutriţie bogată în proteine, vitamine şi minerale, să faci exerciţii fizice în mod regular, să nu faci exces de cofeină şi dulciuri şi să te hidratezi. Lipsa de somn, alimentaţia incorectă, sedentarismul au o contribuţie puternică la o stare proastă de spirit şi, în consecinţă, la o stare crescută de iritabilitate şi stres.
8. Nu uita de minte şi suflet. Indiferent dacă eşti o persoană religioasă sau nu, acordă-ţi timp de rugăciune sau meditaţie. Nu trebuie să fie ceva foarte complicat sau avansat, trebuie doar să-ţi acorzi puţin timp pentru a sta liniştit şi a lăsa creierul să se relaxeze. Poţi chiar să te inscrii la un curs de yoga sau meditaţie. Vei învăţa tehnici prin care îţi poţi calma şi relaxa mintea şi care te vor ajuta în multe situaţii tensionate.
9. Distrage-ţi atenţia. În loc să stai să te gândeşti la probleme şi la griji, găseşte ceva distractiv şi/sau constructiv de făcut. Uită-te la o comedie, de exemplu. Când vei reveni asupra problemelelor, vei avea mai mult calm pentru a le rezolva.
10. Ia-ţi o zi de concediu. Chiar dacă ţi-e poate greu să te desprinzi şi ai impresia că e nevoie neapărată de tine la serviciu, acordă-ţi din când în când o zi de concediu. Te vei întoarce mult mai relaxat şi vei da mai mult randament.
11. Nu uita să respiri. Respiraţiile adânci te ajută să te calmezi. Pentru a învăţa cum să respiri corect, pune mâna pe abdomen, inhalează pe nas şi urmăreşte ca mâna să se ridice odată cu abdomentul. Ţine-ţi respiraţie câteva momente şi apoi expiră uşor.
12. Adună câteva citate care te relaxează şi revino asupra lor când ai nevoie(Sursa Realitatea.net)