Ce lume, exclama marele combinator, onorabilul Tipatescu; trei fascicule laser de uimire perversa spre menajeria, s-avem pardon! politica, cu putin inainte de a-si lansa celebra replica ionesciana – avant la lettre – „Zoe, Zoe! fi barbata…”, satul el insusi dar inca lacom peste poate de balciul desertaciunilor dambovitene, captiv al machiavelacurilor electorale, santajabil „la amor” dar fidel printipiului demagogic „de partidul intre atarna binele tarii si de la binele tarii atarna binele nostru”, curat murdar! adeca al Prezidentilor de comitete si comitii… Slogan de la pas’opt incoa’, patent 100% valah care, prin „mestesuguri de rafinarii si maniere”, ma rog, lume buna! si prin „tirade distilate” dainuie ca un vampir care suge sangele boborului, adica banii, averile, privilegiile… Or sa raza interbelicii de mine insa Zoopolitikonul nostru, cum sa-i spui altfel? e una pe fata si alta pe dos, tras la xerox legislatura cu legislatura in caragialitatea lui tipologica si bufona. Politica, onorabile, e diazepamul prostilor; ingredientele? aceleasi si totusi altele; tribuni avem? Rezon! „Nifilisti” sau, deh, paneuropeni, cu telemobil si birja cu „16 supape” la scara; remuneratie frumusica dupa buget este? Este! Vilisoara la Predeal? Este, da’ nu stim a cui… Dividente, comisioane, profituri, vapoare, ‘oteluri de ce n-ar fi? Cum zice Trahanache „Mai ales noi trei suntem stalpii puterii: proprietarii, membrii Comitetului permanent…” Si cum atipim noi boborul, au nu cu limba lemnarului lucram de juma’ de veac? Au nu avem si noi Munchausenul nostru, marele mincinos, ca tribun al poporului? Ba bine ca nu! „Nu voi sa stiu de ce zici Dumneata” nu e liantul democrat-liberalilor? Adica nu fiecare asuda pe culoarul enteresului de partid care „sa ne traiasca in veci!” cand castiga sufragiul, iar daca nu si nu, de ce n-ar fi „adio si tradare”, monser? Pentru ca dintr-un partid parinte facut tandari s-au nascut toate cele de azi, nu-i caraghios? Pai, altfel, cum sa-i fie bine tarii „si tot romanul sa prospere”, adica noi, aproprietarii tranzitiei, liber-schimbistii, belferii, moftangii, comunistii reformati si deformati, infiltrati… unu la Romtelecom, doi la Vama, patru la Gaze fac unsprezece; si-nca trei la Petrol, unu la AVAS, „stie conu Zaharia…” Pe secte, pe bisericute… Pai ce, altceva ai pofti, musiu? De unde altii, din morminte? Nu e esantion de bazar, esenta din putinta si neputinta noastra? Caci altfel cum am putea zice cum s-a spus ca „la vremuri noi – tot noi”, in varianta istorica „Pleaca ai nostri, vin ai nostri”? Vezi ca e continuitate? Este! Si toti duc in carca fantomele a vreo cins’pemii de cioclopedisti in diverse, cu misia sa-ndrepte iute ce-au strambat anteriorii, formati fara doar si poate la „Aurora economica romana”. Pai zi, si mata, neicusorule, ca unde sunt iluziile mele care le-am avut in ’89? Pentru ca, dati-mi voie sa va spui, din punct de vedere economic, stam rau…” „Noi aclamam munca, travaliul, care nu se mai face deloc in tara noastra!” La Camera travaliu ioc, ioc si la Senat, sforaieli berechet, tranzactiuni, ambituri, chiverniseli, tradari si pupat piata endependentei, lingusiri pentru ca, in sfarsit, a batut ceasul, dupa lupte seculare, sa avem si noi falitii nostri, semn de europenizare… De trei ori bravos pentru Guvern! Da’ numa’ asta? Au nu s-au prefacut librariile in berarii si discoteci? Au vederea de la Mamaia nu-i cu muc si sfarc iar sexul, pardon! nici nu mai trage perdeaua si duce-n ispita pe mai marii lumii? ‘Mneata nu umbli cu degetele-n urechi, asurzit, buimacit, jignit si tavalit de Boc-Mafia, noua fanfara a mahalalii? Pai cultura de cartier… Da’ ce-ai vrea, monser? Regres? Dumnezeu, si El, si-a-mpartit votantii in secte, „Blestemata politica, un moment sa n-ai pace!” se vaita Tipatescu onest si integru… ieri, dupa intrunire juca preferanta, azi merge la tenis… Si-n diplomat ce duce? Diplomatie, rezon! arta compromisului, stiinta supravietuirii. Si functionarul public? „Daca nu curge, pica”, recunoaste Pristanda, servitorul puterii. In post atipeste ori tipa la contribuabil. Deviza „dinte pentru dinte” face ravagii. Scrupule? As! „Vrea sa ne omoare, trebuie sa-l omoram!” Pai nu te joci cu puterea pentru ca „lupta electorala e viata popoarelor”, crede Catavencu de ieri si de azi. „Si dai, si lupta, si dai si lupta” ca sa prinzi un loc pe lista, „agrementul” partidului costa si costa, cum altfel, monser? Cum zice Catavencu, iubitor de natiune, subjugat enteresului de progres, ca toti ai nostri: „Vreau ceea ce merit in orasul asta de gogomani, unde sunt cel dintai… intre fruntasii politici…” Curat murdar! Ce iarmaroc, ce tiribombe, ce zaharicale, ce Zoo, ce tobosari ai timpurilor si mai noi, ce sotietate! „Nu mai e moral, nu mai sunt printipuri, nu mai e nimic! enteresul si iar enteresul…”
„Ce lume! Ce lume! Ce lume! nene Iancule!
…”Proclamarea redesteptarii si emanciparii noastre politice a fost semnalul inaugurarii celei mai teribile si injositoare tiranii – tirania vorbei. Iata cine ne-a stapanit o jumatate de veac cu ultima cruzime: vorba, vorba umflata si seaca – legenda.
Ea a avut, ca toti tiranii clasici, garda si gazi, curtizani, lingusitori, bufoni si multime aiurita”, ziceai matale, nene Iancule.
De-atunci au mai trecut o suta de ani. Ei, si! Ii dam inainte asisderea, intocmai, turmentati ca istoria are rabdare. Nu „putintica”. Multa. Inselatoare si paguboasa.
Ovidiu GENARU
