România ar putea primi până la sfârşitul lui octombrie o tranşă de 360 mil. euro de la BM

România ar putea primi până la sfârşitul lui octombrie o tranşă de 360 milioane euro de la Banca Mondială (BM), parte a acordului încheiat cu FMI, UE şi alţi creditori internaţionali, iar banii vor fi folosiţi pentru finanţarea deficitului bugetar, a afirmat Francois Rantrua, country manager al BM.

Ministerul Finanţelor şi o echipă de experţi ai BM urmează să finalizeze negocierile pentru eliberarea fondurilor până la 10 septembrie, iar propunerea va fi supusă aprobării conducerii BM la 19 octombrie, a declarat Rantrua într-un interviu acordat Bloomberg.

Acordarea fondurilor depinde, însă, de aprobarea de către Parlament a modificărilor sistemului de pensii şi a introducerii coplăţii în asigurările de sănătate, a adăugat el.

„Pensiile, coplata în sistemul de sănătate, toate aceste probleme sunt destul de avansate şi sunt condiţii pentru eliberarea tranşei”, a spus Rantrua.

România a încheiat anul trecut un acord de împrumut în valoare de aproximativ 20 de miliarde de euro cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană, Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Până în prezent, România a primit tranşe în valoare de 10,7 miliarde de euro de la Fond, 2,5 miliarde de euro de la Comisie şi 300 de milioane de euro de la BM.

Sursa MEDIAFAX.RO

Adauga un comentariu

*