13 septembrie – Ziua pompierilor din Romania

Anul revolutionar 1848 a consacrat pentru totdeauna virtutile patriotice si jertfa de sine pentru idealurile democratiei si independentei, ale pompierilor militari. Nici nu se vindecasera ranile incendiului care a devastat Bucurestiul, in martie 1847, cand, la 13 Septembrie 1848, sangele ostasilor pompieri din Bucuresti si a infanteristilor, a inrosit cazarma din Dealul Spirii si imprejurimile sale. La interventia lui Suleiman-Pasa, care insotit de o armata numeroasa a trecut Dunarea pentru a inabusi revolutia romana, s-a constituit, la 28 iulie/9 august 1848, o locotenenta domneasca, formata din trei fosti fruntasi revolutionari intre care si fostul ministru de interne Nicolae Golescu. Reclamat de boierii reactionari ca a tratat cu Suleiman-Pasa a fost inlocuit de Sultan cu Fuad-Efendi, care s-a aratat mai ferm in inabusirea Revolutiei romane. La acuzatia lui Fuad-Efendi care a caracterizat revolutia ca o „rebeliune izvorata din acel duh al comunismului”, impotriva caruia se ridicase intreaga Europa si a cererii restabilirii regimului regulamentar si numirea lui Constantin Cantacuzino in functia de caimacam, majoritatea celor 200 de delegati care au mers in tabara otomana de la Cotroceni a strigat: „Moarte, mai bine decat Regulamentul”, fapt pentru care comandantul turc a ordonat arestarea delegatilor protestatari. Indignati de modul cum s-au comportat trupele turcesti la intrarea in Capitala, cand au maltratat cu sabiile si lancile populatia civila, trecand cu caii peste cei cazuti, si de arestarea conducatorilor Revolutiei romane, unitatile militare romane ce constituisera un sprijin serios al revolutiei, s-au pus in miscare in pofida cuvantului de ordine al Locotenentei domnesti de a se abtine de la orice act ostil fata de armata invadatoare.Trupele otomane, sub comanda lui Fuad-Efendi, s-au deplasat lent, permitand fruntasilor Revolutiei romane a se refugia din tara pentru a nu fi arestati. Roata de pompieri a orasului Bucuresti, care datorita propagandei in randurile ei, facuta de Dinca Balaseanu si Ioan Deivos devenise un sprijin statornic si credincios al Revolutiei pasoptiste, participand activ la apararea ei si asigurarea pazei bunurilor populatiei, a parasit cazarma de la Agie sub comanda capitanului Pavel Zaganescu.  Ea a angajat, in mod spontan, lupta cu a doua coloana otomana, care de douazeci de ori mai numeroasa decat compania de pompieri a patruns in oras prin bariera Dealul Spirii si a stationat in fata cazarmii de infanterie. In cursul luptei inegale, dar eroice, ostasii roatei de pompieri, sprijinite de celelalte unitati militare romane si de cetateni inarmati, au asaltat la baioneta artileria dusmana, capturandu-i o parte din tunurile pe care le-a intors apoi impotriva turcilor, provocandu-le sute de morti si raniti. Au cazut in aceasta eroica batalie mai mult de jumatate din efectivul companiei de pompieri, intre care si ofiterii Danescu si Starostescu, precum si o parte din ostasii Batalionului 2 din Regimentul 2 infanterie, care participasera la lupta, tragand asupra turcilor din interiorul cazarmii.          Si-au pierdut viata in inegala inclestare 200 de otomani, 47 de soldati pompieri si 2 ofiteri (care au fost inhumati ulterior in curtea Bisericii Sf. Gheorghe Plevenei), si au rezultat peste 100 de raniti.  Restul pompierilor, in frunte cu sublocotenentul Dinca Balaseanu, s-au retras, pentru a continua lupta, in tabara generalului Gheorghe Magheru de la Raureni. Dupa dizolvarea acesteia, eroicii pompieri alaturi de cei care activasera in garzile nationale, au trecut muntii si s-au inrolat in armata revolutionara condusa de Avram Iancu, unde Dinca Balaseanu a ocupat functia de centurion. Toate sursele istorice, martorii oculari, contemporanii bataliei, apreciaza in unanimitate ca majoritatea jertfelor (din cei peste 100 de morti si tot atatia raniti) au fost date de pompieri, ei aflandu-se in valtoarea inclestarii. Un sir de evenimente istorice ulterioare a consacrat actul eroic al pompierilor. Veteranilor de la 1848 li s-a acordat prima decoratie militara romaneasca „Pro virtute militari”, infiintata de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Tot ca o recunoastere a eroismului pompierilor, data de 13 Septembrie 1863 a fost aleasa pentru inmanarea noilor drapele de lupta Ostirii Tarii, Batalionul de pompieri Bucuresti (infiintat inca din 1861), primind primul drapel de lupta din mana domnitorului. Recunoasterea faptului ca 13 Septembrie 1848 este unul dintre cele mai semnificative momente din traditiile de lupta ale armei pompierilor a fost unanima, indiferent de epocile istorice si regimurile politice prin care a trecut tara. Drept urmare, ziua de 13 Septembrie a fost sarbatorita dintotdeauna, ca fiind „Ziua pompierilor din Romania” insa, a fost legal oficializata dupa razboi,apoi prin Legea nr. 121/1996 privind organizarea si functionarea Corpului Pompierilor Militari, dar si prin H.G.R. nr.1490/2004, pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta. Niciodata capitolul din Istoria Nationala dedicat anului revolutionar 1848 n-a facut abstractie, indiferent de vremuri, de sangeroasa si inegala confruntare dintre ostasii companiei de pompieri din Bucuresti si o coloana a armatei otomane.  Pe timpul domniei lui Cuza, pompierii au beneficiat de atentia sa deosebita, capul ostii inspectandu-i des si fiind multumit, de fiecare data, de modul cum se prezentau cazarmile si oamenii. Traditiile consemneaza, in acei ani, si trimiterea in strainatate (la Paris) pentru perfectionarea pregatirii, a primului ofiter de pompieri. Caracterul militar si structura organizatorica specifica aveau sa fie intarite si statornicite inca din anul 1874, prin Inaltul Decret Regal nr.702. Astfel, se cuvine, ca in fiecare an, sa cinstim memoria inaintasilor, dar in acelasi timp sa ne achitam de prezentele misiuni si sarcini multiple care ne stau permanent in atentie.