CEZ se retrage din proiectul construcţiei reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă

Grupul ceh CEZ a decis să se retragă, până la sfârşitul anului, din proiectul construcţiei reactoarelor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, întrucât vrea să caute în alte state din regiune proiecte cu un riscmai mic şi care să asigure o recuperare mai rapidă a sumelor investite.

„Decizia de retragere a fost aprobată deja de boardul CEZ şi am notificat-o în Acordul Investitorilor (un document încheiat în 2008 de partenerii acestui proiect, n.r.)”, a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Borotea, directorul de afaceri corporative al CEZ România.

Potrivit acestuia, retragerea grupului din proiect va avea loc până în luna decembrie.

Acţionarii EnergoNuclear, compania mixtă care va construi reactoarele nucleare 3 şi 4 la centrala de la Cernavodă, au începit renegocierea acordului, care expiră la 24 septembrie şi urmează să fie prelungit cu câteva luni.

Compania aşteaptă până la 15 decembrie ofertele sau cererile de participare pentru lucrările de inginerie şi construcţie a celor două reactoare, estimând proiectul la 3,2 miliarde de euro, fără TVA.

Societatea EnergoNuclear este controlată în proporţie de 51% de compania de stat Nuclearelectrica. Ceilalţi acţionari sunt CEZ (Cehia), RWE (Germania), Enel (Italia) şi GDF SUEZ (Franţa), fiecare având câte 9,15% din titluri, în timp ce ArcelorMittal România şi Iberdrola deţin câte 6,2% din acţiuni.

Construcţia celor două unităţi nucleare, care vor cumula aproximativ 1.400 MW, va dubla puterea instalată în centrala de la Cernavodă, operată de compania de stat Nuclearelectrica. Cele două reactoare aflate în funcţiune asigură aproximativ 20% din producţia de electricitate la nivel naţional.

Sursa MEDIAFAX.RO

Adauga un comentariu

*