Miniştrii de Interne din statele membre UE şi experţii Comisiei Europene sunt preocupaţi de problemele pe care le-ar putea crea aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, afirmă un oficial din cadrul Ministerului german de Externe, citat de site-ul postului Deutsche Welle.
Întrebat dacă România şi Bulgaria sunt pregătite pentru integrarea în Spaţiul Schengen şi dacă există evaluări privind standardele de securitate la frontiere, Nikolaus Graf Lambsdorff, comisar în cadrul Ministerului german de Externe responsabil de Europa de Sud-Est, a răspuns: „Este clar că aceasta este o temă de discuţie la niveleuropean”, dar acest lucru nu se întâmplă doar în cazul României şi al Bulgariei.
„Reforma sistemului de justiţie şi combaterea criminalităţii organizate” sunt subiecte extrem de imrportante în acest context. „Acestea sunt capitole la care se negociază încă intens cu Croaţia, de exemplu, pentru că este lecţia pe care am învăţat-o de pe urma primirii României şi Bulgariei în UE”, subliniază oficialul german.
Potrivit lui Nikolaus Graf Lambsdorff, aceste chestiuni sunt urmărite cu mare atenţie şi după integrare, iar problemele pe care le-ar putea crea aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen îi preocupă în modspecial pe miniştrii de Interne ai statelor UE, precum şi pe experţii Comisiei Europene.
Autorităţile române au exprimat „interesul fundamental” pentru aderarea la Spaţiul Schengen în martie 2011, fiind solicitat sprijinul autorităţilor germane pentru atingerea obiectivului, precizează MAE într-un comunicat referitor la întrevederea desfăşurată între Bogdan Aurescu şi Susanne Kastner.
Secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Bogdan Aurescu, s-a întâlnit, marţi, cu Susanne Kastner, preşedinte al Comisiei de Apărare din Bundestag şi lider al Grupului de prietenie româno-german din Parlamentul german, care a efectuat o vizită în România în perioada 21 – 23 septembrie.