G. Mosari: „Amintiri cu mari actori”

Cunoscutul prozator si publicist G. Mosari, bacauan de origine dar stabilit de mai bine de trei decenii in Israel, a daruit pana acum prietenilor sai din Bacau peste 15 carti, scrise – toate – in Tara Sfanta. Multe dintre cartile sale dedica pagini de suflet Bacaului iar una dintre ele, „Micul oras mare”, este o monografie de suflet a urbei lui Bacovia. La sfarsitul saptamanii trecute, G.Mosari si sotia sa, de profesie medic, au efectuat o vizita fulger la Bacau, unde au ramas peste noapte, venind de la Iasi, unde avusese loc lansarea ultimului volum semnat de prozatorul G. Mosari, „Amintiri cu mari actori”. Asa cum scrie in prefata scriitorul Ioan Holban, volumul este „o carte despre teatrul romanesc de azi, vazut, din interior, de ochiul patrunzator al unui vechi publicist care, asemeni si altor colegi de generatie, si-a inceput cariera la un ziar local din Romania (la ziarul „Steagul rosu” Bacau – n.n.). G. Mosari adauga „marturia” sa unui sir de carti ale scriitorilor romani din Israel, care se constituie, prin numar si valoare, intr-un fond de documente ale memoriei colective”. Autorul ne-a declarat ca a povestit in aceasta noua carte a sa „despre cativa mari actori, despre care am amintiri personale, si regret foarte mult ca unii dintre cei asupra carora m-am oprit au trecut prematur dincolo, in lumea umbrelor”. Noile personaje din lumea lui Mosari sunt:  „matusa mea” Carmen Stanescu, Florin Piersic – „frumosul frumosilor”, Horatiu Malaele – „omul cel mai ocupat din Romania”, Damian Crasmaru – „marele actor prezent la teatru de dimineata pana seara”, Adela Marculescu – actrita care „aduce primavara”, Ciupi Radulescu, Nicu Constantin, Stela Popescu si Alexandru Arsinel, Maia Morgenstern, Nicolae Nitescu – „o voce de aur”, Oana Sarbu – „o fetita muzicala”, Silviu Stanculescu – „actorul recitarilor patriotice” si bunul prieten de o viata al autorului acestei carti, actorul de revista Costel Bostioc, trecut in nefiinta la inceputul luni septembrie a.c. Priviti din  unghiul original al lui G. Mosari, toti cei creionati in carte ne apar putin altfel decat ii stiam. Autorul a reusit sa-i aduca mult mai aproape de sufletul nostru.

Adauga un comentariu

*