Prevenirea delincvenţei juvenile în zona unităţilor de învăţământ

Marti, 28 septembrie, a avut loc închiderea proiectului româno – olandez ,,Prevenirea delincvenţei juvenile în zona unităţilor de învăţământ”. Scopul proiectului îl reprezintă întărirea cooperării între autorităţile care au în competenţă prevenirea delincvenţei juvenile din zona unităţilor de învăţământ.

În cadrul programului de finanţare MATRA a fost aprobat proiectul promovat de către Inspectoratul General al Poliţiei Române „Prevenirea delincvenţei juvenile în zona unităţilor de învăţământ”, care a avut ca beneficiari I.G.P.R. prin Direcţia de Ordine Publică şi Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, precum şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Proiectul, derulat cu sprijinul Regatului Ţărilor de Jos, s-a desfăşurat timp de doi ani, în perioada 2008 – 2010 şi a avut drept scop întărirea cooperării între autorităţile care au în competenţă prevenirea delincvenţei juvenile din zona unităţilor de învăţământ. În formularea şi realizarea proiectului au fost luate în considerare şi recomandările europene din Decizia Parlamentului şi Consiliului European nr. 803/2004/EC privind prevenirea şi lupta împotriva violenţei asupra copiilor, tinerilor şi femeilor, precum şi Recomandarea nr. 1286/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind o strategie europeană pentru copii. Prin activităţile întreprinse s-a urmărit aplicarea unei politici eficiente care să conducă la implicarea tuturor actorilor interesaţi direct (profesori, elevi, părinţi), precum şi la determinarea nivelului necesar de implicare şi de asistenţă pe care-l pot oferi ceilalţi participanţi indirecţi (poliţie, servicii sociale, asistenţa medicală) în procesul de prevenire şi combatere a delincvenţei juvenile în unităţile de învăţământ preuniversitar şi în zona adiacentă acestora. Experienţa olandeză în gestionarea infracţionalităţii din apropierea unităţilor de învăţământ a fost diseminată la trei şcoli pilot din Bucureşti, respectiv Colegiul Tehnic Energetic, Colegiul Tehnic „Henri Coandă” şi Liceul economic „Constantin C.Kiriţescu”. În urma implementării conceptelor olandeze au fost elaborate un plan de acţiune în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile , un ordin comun interministerial M.A.I. – M.E.C.T..S, manualul proiectului, precum şi un ghid de bune practici. Planul de acţiune îşi are originile în sistemul integrat olandez de siguranţă şcolară, însă proiectul a fost adaptat şi aplicat astfel încât să corespundă condiţiilor social-economice, materiale şi culturale din ţara noastră. Perioada de proiect a demonstrat că, pentru a atinge succesul şi performanţele dorite, este necesară continuarea acţiunilor şi eforturilor depuse de-a lungul acestuia, deoarece rezultatele scontate vor putea fi cu adevărat vizibile şi perfecţionabile după o perioadă de aplicare a acţiunilor şi măsurilor propuse. Practic, acest proiect a fost un prim pas ce va fi urmat de alte activităţi succesive pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă şcolară şi combatere a delincvenţei juvenile. Pe parcursul următoarelor activităţi toate instituţiile centrale şi locale, organizaţiile non-guvernamentale, şcoli şi asociaţii de părinţi vor putea contribui activ la îmbunătăţirea acestui sistem integrat. Astfel, cooperarea interinstituţională va fi susţinută de parteneri cu atribuţii şi responsabilităţi diferite, dar care contribuie în mod egal la crearea unui climat de siguranţă şcolară. Proiectul desfăşurat în ultimii doi ani a avut un buget de 400.000 de euro prin programul de finanţare MATRA.

Adauga un comentariu

*