Campania Naţională de informare „Când eu nu pot să vorbesc …”

În cadrul parteneriatului încheiat în septembrie, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii şi Asociaţia Telefonul Copilului, lansează Campania “Când eu nu pot să vorbesc…”. Campania urmăreşte creşterea gradului de implicare a populaţiei prin semnalarea cazurilor de încălcare a drepturilor copilului la telefonul 116.111. Acesta este un serviciu gratuit gestionat de Asociaţia Telefonul Copilului!

Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii sunt atribute esenţiale ale activităţii poliţiei, iar aproprierea de comunitate, prin implicarea acesteia în activităţile de prevenire a faptelor antisociale, reprezintă unul dintre obiectivele prioritare ale Poliţiei Române. Campania, dedicată prevenirii victimizării minorilor, intitulată sugestiv “Când eu nu pot să vorbesc….” îşi propune informarea publicului despre problemele cu care se confruntă minorii abuzaţi, precum şi creşterea gradului de implicare a cetăţenilor în identificarea şi semnalarea unor astfel de cazuri. Sunt copii pentru care abuzul poate înceta, copii care pot fi salvaţi, cu condiţia ca situaţia limită în care se află ei să fie semnalată la timp, iar cei care au cunoştinţă despre astfel de cazuri să apeleze , în numele copiilor, numărul de telefon 116.111. Campania se va derula, la nivel naţional, în perioada 11 – 31 octombrie 2010, mesajul “Când eu nu pot să vorbesc….Sună tu la 116.111 şi vorbeşte despre suferinţa mea” urmând a fi transmis prin intermediul unor spoturi video difuzate de posturile centrale şi locale de televiziune. De asemenea, în Bucureşti, materialele de suport prezentând imagini sugestive referitoare la tema campaniei, vor rula pe televiziunile cu circuit închis din zona căilor de acces ale staţiilor de metrou.

Trebuie menţionat faptul că numărul de telefon 116.111 nu se substituie apelului de urgenţă 112, ci vine în sprijinul cetăţenilor care pot primi astfel, în plus, informaţii şi consiliere în domeniul drepturilor copilului. Prin această campanie, publicul larg va fi informat despre importanţa demersului de a reclama orice abuz, înţelegând, totodată, necesitatea prevenirii comportamentelor violente. Serviciile oferite de către asociaţia Telefonul Copilului 116 111 sunt următoarele: Informare cu privire la promovarea şi respectarea drepturilor copiilor; Consiliere cu privire la promovarea şi respectarea drepturilor copiilor;

Îndrumare către instituţiile în măsură să acorde asistenţa necesară; Urmărirea modului de soluţionare a cazurilor; Monitorizarea respectării drepturilor copilului în urma cazurilor înregistrate şi informarea instituţiilor abilitate cu privire la problemele întâmpinate de copii. Asociaţia Telefonul Copilului este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, al cărei scop este acela de a proteja copiii împotriva oricărei încercări de încălcare a drepturilor lor, împotriva oricărei forme de abuz. Este activă în domeniul protecţiei drepturilor copilului 7 zile din 7, între orele 08.00-20.00 răspunde apelurilor copiilor şi parintilor la 116 111, www.telefonulcopilului.ro.

Adauga un comentariu

*