Dă Rapid peste Steaua sau Dinamo în sferturile Cupei?

Rapid-Astra a fost ultimul meci din optimile Cupei României. În faza în care tocmai s-a încheiat, favoritele şi-au onorat statutul, faţă de „16”-imi, când echipe ca ALRO slatina sau Voinţa Sibiu au reuşit să elimine echipe din prima ligă. Doar ultima s-a lăsat mai greu învinsă, pierzând în faţa Timişoarei la penalty. La fel s-a calificat şi Steaua, care n-a reuşit să se impună în timpul regulamentar, în ciuda ocaziilor numeroase pe care le-a avut în meciul cu Sportul. De fapt, calificarea Stelei în sferturi poate fi considerată o surpriză, având în vedere rezultatele din sezoanele trecute în această competiţiei. Luni se vor trage la sorţi partidele din faza sferturilor. Echipele vor fi împărţite în două urne valorice, în funcţie de clasamentul din sezonul trecut al Ligii I. Tragerea la sorţi va începe la ora 15.30 şi va fi transmisă în direct de Sport.ro. În urna I au fost repartizate Steaua, Dinamo, CFR Cluj şi Poli Timişoara, în timp ce restul echipelor, Gloria Bistriţa, Craiova, Rapid şi FC Braşov, sunt în urna a doua. Astfel, este posibil să vedem un duel Steaua – Rapid sau Dinamo -Rapid încă din faza sferturilor.

Adauga un comentariu

*