Ponta: PSD votează moţiunea de cenzură

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni seară, după BPN, că social-democraţii vor vota moţiunea de cenzură iniţiată după ce Guvernul şi-a angajat răspunderea pe Legea educaţiei întrucât doreşte să dea un semnal profesorilor.

Ponta a spus că PSD votează moţiunea de cenzură, pe care a depus-o împreună cu PNL, întrucât nu este de acord cu măsurile propuse de „Boc şi Funeriu”, pe care intenţionează să le modifice când se va schimba majoritatea parlamentară şi PSD va fi la putere.

El a spus că Legea educaţiei va fi adoptată de Senat săptămâna viitoare, încheindu-se astfel procesul legislativ.

„Atunci se va pune problema dacă domnul Băsescu merge pe mâna guvernului sau pe mâna Constituţiei şi acceptă varianta (Legii educaţiei – n.r.) votată de ambele Camere ale Parlamentului. Ce este constituţional este că trebuie să accepte legea votată de Parlament, pentru că Parlamentul adoptă legi şi Guvernul le pune în practică, nu invers”, a mai afirmat Ponta.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, luni, că o eventuală decizie privind data la care va fi dezbătută în Parlament moţiunea de cenzură depusă de opoziţie după asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei va fi luată după decizia Curţii Constituţionale.

PNL şi PSD au depus la Parlament o nouă moţiune de cenzură, iniţiată ca urmare a asumării răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei, având 22 de pagini şi fiind semnată de 137 de parlamentari.

Birourile Permanente ale celor două Camere urmează să stabilească un calendar pentru dezbaterea moţiunii de cenzură.

Sursa MEDIAFAX.RO

Adauga un comentariu

*