Acţiuni rutiere pe DN2

Între 5 si 7 noiembrie, Direcţia Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române organizează acţiuni de control în trafic pe DN2, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, pentru diminuarea numărului accidentelor rutiere, precum şi pentru reducerea gradului de victimizare a populaţiei prin producerea de accidente rutiere. Acţiunile  poliţiştilor au ca obiectiv si respectarea regulilor privind traversarea neregulamentară, neacordarea priorităţii vehiculelor şi pietonilor, precum şi constatarea neregulilor privind transportul rutier public, în special a nerespectării timpilor de conducere şi de odihnă.

Pentru o deplasare în siguranţă, Poliţia Rutieră vă recomandă:

Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic! Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare! Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte! Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident! Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri!

Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele! Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacelor de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune!

Adauga un comentariu

*