Aacţiune de amploare a poliţiei române

1289 de suspecţi de infracţiuni prinşi, dintre care 149 reţinuţi şi 70 arestaţi, 84 de persoane urmărite la nivel naţional depistate, 63 de mandate de executare a pedepsei cu închisoarea puse în aplicare, precum şi peste 6.700 de conducători auto care au depăşit viteza legală, 362 de conducători auto depistaţi cu alcool la volan şi peste 1200 de permise de conducere reţinute – rezultatul activităţilor desfăşurate cu efective mărite, în sistem integrat, timp de trei zile la nivel naţional.

În perioada 11-13 noiembrie, sub cordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Inspectoratelor de Poliţie Judeţene s-au desfăşurat acţiuni în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică şi diminuarea fenomenului infracţional. Poliţişti din cadrul structurile de ordine publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi, investigaţii criminale, investigare a fraudelor, combaterea criminalităţii organizate şi intervenţie rapidă acţionează pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă în mediul stradal, a furturilor, precum şi a evaziunii fiscale sub toate formele de manifestare a acesteia. Astfel, zilnic, peste 10.000 de poliţişti au acţionat în scopul surprinderii şi descurajării intenţiilor infracţionale ori contravenţionale, depistării, identificării şi tragerii la răspundere a celor care, prin conduita lor, încalcă prevederile legale. Au fost prinşi 1289 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 149 reţinuţi şi 70 arestaţi, au fost depistate 84 de persoane urmărite la nivel naţional şi au fost puse în aplicare 63 de mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.Poliţiştii au sancţionat 5.206 persoane pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, au aplicat peste 2.000 de sancţiuni pentru fapte de comerţ ilegale, conform Legii 12/1990 şi 678 de sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor bunurilor valorilor şi protecţia persoanelor. Au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 1.939.935 lei.

Totodată, poliţiştii rutieri au depistat 362 de conducători auto care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice şi 6.716 conducători auto care au depăşit viteza legală de deplasare.Au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 1255 de permise de conducere şi au retras 810 certificate de înmatriculare

Adauga un comentariu

*