Din 2011, cei care au cheltuieli mai mari decât venitul declarat for fi controlaţi de Fisc

Orice persoană cu un nivel de trai mult peste veniturile pe care le declară va fi controlată de Fisc începând din 2011, a declarat pentru „Gândul” preşedintele ANAF, referindu-se la angajamentul privind elaborarea unei ordonanţe în acest sens asumat în scrisoarea suplimentară de intenţie cu FMI.

Pentru început, „lista neagră” va fi realizată din verificarea bazelor de dateale Fiscului şi ale altor instituţii ale statului precum administraţii fiscale teritoriale sau primării şi „surse interne sau externe”, a declarat şeful ANAF, Sorin Blejnar.

„Pentru că este un subiect delicat şi pentru că avem experienţă limitată în acest tip de control, vom cere sprijin administraţiilor fiscale din Europa şi experţilor FMI”, a explicat Blejnar.

O direcţie specială din ANAF, care va fi înfiinţată până la sfârşitul acestui an, va controla fiecare cheltuială, fiecare achiziţie şi vor avea acces la toate plăţile făcute din contul bancar. Orice venit care nu va putea fi justificat va fi impozitat de stat cu 16%, scrie „Gândul”.

„De la caz la caz, în funcţie de gravitatea situaţiei, vom sesiza Parchetul”, a mai spus preşedintele ANAF. „Inspectorii fiscali îşi vor extinde controlul şi la persoanele fizice. Vom înfiinţa o nouă structură centrală în ANAF, care va monitoriza şi controla persoanele fizice”, a declarat Blejnar.

Principalii vizaţi sunt acele „persoane fizice care îşi etalează luxul, care cumpără cash sau prin credite bancare bunuri foarte scumpe, dar care, pe hârtie, nu au niciun venit”, explică Sorin Blejnar.

Preşedintele ANAF a declarat pentru „Gândul” că proiectul de Ordonanţă este în fază finală la Fisc şi că va fi aprobat şi publicat în Monitorul Oficial în luna decembrie, cu tot cu normele de aplicare. „De această dată o aplicăm (n. red., legea). Va fi creat cadrul legal ca să intre în vigoare la 1 ianuarie 2011”, a declarat preşedintele ANAF.

Potrivit acestuia, vor fi făcute noi amendamente la Codul de Procedură Fiscală cu privire la noţiunea de venit. Potrivit reprezentanţilor Fiscului, vor fi scutite de impozit doar sumele primite cadou, donaţiile sau moştenirea.

Potrivit proiectului de lege, metodele indirecte care urmează să fie folosite pentru control de inspectorul fiscal sunt accesul la rulajul conturilor bancare, metoda stabilirii sursei banilor sau metoda patrimoniului.

Mai exact, Fiscul va avea acces la rulajul conturilor bancare are persoanelor controlate şi va putea controla sursa sumelor din conturi, dacă acestea au fost declarate. De asemenea, inspectorul fiscal va monitoriza cum a crescut averea persoanei controlate într-un an şi de unde provin veniturile suplimentare, a mai explicat şeful ANAF.

Guvernul a promis din nou FMI că, până la finele lunii decembrie, va aproba o ordonanţă de impozitare a averilor mari ale persoanelor fizice şi va extinde criteriul de definire a venitului impozabil, astfel încât să taxeze toate câştigurile provenind din surse pentru care nu sunt acceptate scutiri.

Sursa MEDIAFAX.RO

Comentarii

  1. primii care trebuie verificati sa fie angajatii fiscului care de fapt au dus tara de rapa in frunte cu stolojan,varujan,remes.daca vreti argumente cand doriti toto neica nimeni au societati ai caror contabilitate e tinuta de angajatii anaf-ului si si o fac pe bani grei.

Adauga un comentariu

*