40 de tone de grâu fără documente, confiscate

Un vehicul ce transporta aproape 40 de tone de grâu a fost oprit în trafic de poliţiştii din Bacău. Marfa era transportată fără documente legale şi a fost ridicată în vederea confiscării. Pe DN 2 – E 85, in localitatea Răcăciuni, poliţiştii au depistat in trafic un ansamblu de vehicule, la volanul căruia a fost identificat A. Radu, de 36 ani, din Constanţa. Conducătorul auto nu le-a putut prezenta poliţiştilor documentele justificative pentru cele 39,5 tone de grâu pe care le transporta şi nici diagramele tahograf pentru ultimele 28 de zile. De asemenea in urma cântăririi, s-a constatat că ansamblul depaseste tonajul maxim admis. Cele 39,5 tone de grâu au fost ridicate în vederea confiscării. Societatea comercială căreia îi aparţine mijlocul de transport a fost sancţionată de C.N.A.D.N.R. cu amendă  în cuantm de 30.000 lei. Pentru lipsa diagramelor tahograf poliţiştii de la rutieră au aplicat, aceleiaşi societăţi comerciale, o amendă în cuantum de 4.000 de lei.

Adauga un comentariu

*