Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase, impreună cu lucrătorii silvici din cadrul Ocolului Silvic Privat Oituz, i-au depistat pe Adrian B., de 44 ani, din Oneşti, şi pe Adrian A., de 33 ani, din comuna Helegiu, in timp ce căutau vânat pe fondul de vânatoare aparţinând Ocolului Silvic Privat Oituz. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că Adrian B. este detinator legal de arme şi muniţii de vânătoare şi membru A.J.V.P.S. iar Adrian A. nu este deţinător legal de arme. Cei doi s-au deplasat pe fondul de vânătoare cu două arme de vânătoare si au căutat vânat fara a avea autorizaţie in acest sens. Armele de vânătoare au fost ridicate in vederea cercetarilor. S-a intocmit dosar penal şi se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţilor şi braconaj la vânătoare.