Se spune ca, in noaptea de Ignat, porcii viseaza daca vor fi sau nu taiati sau viseaza cutit, ceea ce constituie un semn ca vor fi sacrificati. In unele zone, porcul se taie chiar in ajunul Craciunului. Carnea acestuia este destinata in principal prepararii produselor ce urmeaza a se consuma ritual pe tot parcursul perioadei dintre Craciun si Boboteaza.
Conform randuielii traditionale, taierea porcului este singura activitate permisa a se desfasura in ziua de Ignat. Se credea ca prestarea oricarei alte munci, sp’latul rufelor, cusutul, torsul lanii, maturatul casei etc, atragea dupa sine pedepsirea celor care se faceau vinovati de incalcarea normelor sarbatoririi.In ziua aleasa, dis de dimineatat incep sa se auda prin sat tipatul, guitatul sau guetul porcilor. Toata partea barbateasca din casa, si pe unde nu-i decat barbatul, se ajuta cu cineva din vecini, sar si prind porcul, il culca pe o parte, iar unul care-i mai mester, ii infige cutitul in gat, in asa fel incat pielea sa nu se spintece decat atat cat este latimea cutitului. La taiere nu trebue sa stea nimeni prin prejur dintre acei cari sunt milosi din fire, caci se crede ca porcul moare cu mare greutate, iar carnea unui asemenea porc nu va fi buna. Pe porc sa nu-l vaiete nimeni, sa nu-i zica „saracul”, caci aceasta supara pe Dumnezeu. Cel ce taie porcul, nu trebue sa craste, sa scrasneasca, sau sa stranga din dinti, ca sa nu iasa carnea porcului tare si sa fiarba cu anevoie. Prin unele sate, pe unde porcii se taie in ziua de Ignat, se aduna la taiatul porcilor mai multi oameni, dar intre ei e unul mai bun, de pe a carui mana carnea se fragezeste. Aduna paie, gateje si tuleie de haldan, cu care fac foc. Apoi, c-un juvat, scot porcul din cotet si acel care e bun de mana, il taie. Unii ii vara cutitul la inima, altii ii taie gatita sau inghititoarea.Dupa ce porcul a murit, se gateste de parlit. Se aduc doua radacini, doua reteveie sau doi butuci, se pun aproape unul de altul la un pas si peste ele se pune porcul culcat pe-o parte. Gospodina vine indata si ii smulge parul de pe coama, de pe gt si de pe spinare, iar daca este destul de mare, parul se smulge si de pe coaste, facandu-l apoi manunchiuri. Acest par va fi folosit la facerea bidinelelor sau va fi vandut.
Dupa asezarea porcului, se da foc paielor, ciocanilor sau puzderiei de dedesubt, ca sa se parleasca parul. Prin unele sate, cand se aprinde focul sub porc, se pun intr-insul si cateva graunte de tamaie, ca sa fuga Diavolul departe. Focul se intretine mereu, dar intr-o masura potrivita, ca sa nu fie prea puternic, caci fiind „prea tare”, arde nu numai parul ci si pielea sau soriciul porcului, ajungand astfel la slanina, care se topeste si curge in foc. Parul arzand, se face scrum. Acest scrum este dat jos de pe porc cu un bat, ca sa se descopere partile neparlite spre a se papai si acelea. Cand o parte s-a parlit, focul se muta in cealalta parte, sub pantece, pe spinare, gat, picioare si celelalte parti ale porcului, cu multa bagare de sama, pana cand nu mai ramane nici un fir de par. Daca, din greseala, a plesnit pielea in vreun loc, acolo se uda indata cu apa rece, ori mai adesea se freaca cu omat, ca sa nu se arda si mai tare. De caldura, gazele din porc se umfla si pielea se intareste. In chipul acesta, porcul este curatit de par, insa saricul, doricul, cioriciul sau soriciul ii este negru de rapan sau de scrum. De aceea, ca porcul sa se curase de aceasta negreta, se muta pe un strat curat de paie, sau pe niste scanduri, cum ar fi scoartele carelor, se uda bine cu apa calda si astfel, dupa ce se inveleste bine cu saci, toale sau alte lucruri, se lasa ca sa se moaie. Iata ce scria Ion Creanga in „Amintirile” sale: „La Craciun, cand taia tata porcul, si-l parlia, si-l oparia, si-l invalia iute cu paie, de-l inadusea, ca sa se poata rade mai frumos, eu incalecam pe porc deasupra paielor si faceam un chef de mii de lei”. Cand se socoteste ca pielea s-a muiat bine, gospodarul incepe sa o rada cu cutitul, dupa care o clateste cu apa calda. Si tot astfel, iar se rade si iar se spala, pana cand pielea ramane curata si galbena. Dupa aceasta se pregateste alt strat de paie, dar mai ales alte scanduri, pe care porcul se pune cu pantecele in jos. Acum incepe grijitul, curatitul, cinatuitul, ciopatitul sau periatul. Intai i se face porcului in frunte o taietura cu cutitul in chip de cruce, zicandu-se ca si la facerea semnului Sf. Cruci, „In numele Tatalui, al Fiului si al sfantului Duh, Amin!”. Dupa aceasta i se taie porcului coada si urechile si se dau copiilor, care asteaptaa prin prejur. Prin unele parti se crede ca, daca se da copiilor care se scapa, noaptea in pat cu udul, sa manance coada porcului, vor scapa de aceasta slabiciune. Creierii se prajesc pe vatra fierbinte si neteda, dupa ce s-au dat carbunii de-o laturi. Rarunchii si cateva bucatele de carne macra se pun in frigare ori se face mancarea obisnuita, care se numeste tochitura sau topitura si care consta in prajirea din tigaie, cu ceapa, marunt taiata, a bucatelelor de carne macra desprinsa de pe slanina. Deci tochitura este foarte grasa si satioasa s,i prin urmare, multamita ei, se poate linge bietul crestin pana la urechi! Cei din straini, care ajuta la taiatul porcilor, sunt ospatati la aceasta pomana a porcului, cand se si cinsteste cum trebue!
