Bucuria nemarginita a colindului in lumea satului

Colindele poarta prin veacuri cuvantul tainic al Nasterii sfinte. Ele sunt o sinteza a spiritului creator si religios al poporului roman. Bucuria colindului este nemarginita. De  cum se lasa seara, copiii se aduna si pornesc colinda. Chiar daca ninge sau este ger, micutii se aduna in cete si pornesc pe ulitile satului ca sa vesteasca Nasterea Mantuitorului. Asa se obisnuieste de sute de ani, ca la Craciun sa se mearga cu colindul dupa un anumit ritual. Inainte sa plece de acasa copiii primesc traistute cusute de mana, din panza, in care aduna nucile, covrigii si merele. Gazdele care ii primesc pe colindatori isi deschid atat portile sufletului, cat si portile caselor din care ii imbie pe copii un miros dulce de mere, colaci calzi si bomboane. Obiceiul colindelor este preluat de la romani care serbau in aceasta perioada „Nasterea Soarelui”. Sarbatoarea Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos ne umple casele de lumena si de bucurie, mai ales cand raspundem iubirii milostive si daruitoare a lui Dumnezeu cu daruri sfinte, prin rugaciuni pentru sanatatea semenilor nostri de aproape si de departe, prin cuvinte de pretuire, multumire si felicitare fata de cei care ne-au ajutat intr-un fel sau altul, parinti si dascali, binefacatori si prieteni, prin ajutor spiritual sau material, oferit copiilor, dar si celor bolnavi, saraci, singuri, batrani, orfani, celor fara adapost, celor intristati si celor instrainati.