PLUGUSORUL 2010

Aho, aho,
Dragi consateni
Din Parincea, din Valeni
Din Nanesti, Vladnic, Poieni
Din Milesti si Satul Nou,
In ajun de Anul Nou,
Va adresez o urare
De belsug si bunastare,
De-ncredere si speranta
Si realizari in viata.
Zurgalai si clopotei

Gospodari si gospodine
S-aveti hambarele pline
Cu porumb, ovaz si grane,
Sa aveti camara plina
Cu toba, carnati, slanina,
Cu fasole, cu faina
Cu branza si conservante
Pentru iarna programate.
Beciul sa va fie plin
Cu varza, cartofi, cu vin
Si cu alte bunatati
Destinate la ospat.
Zurgalai si clopotei

Barbatii sunt temerari
Constructori, mestesugari,
Iscusiti apicultori
Priceputi agricultori
Stiu ogorul a-l munci,
Stiu si hora a-nvarti
Si nevestele-a iubi.
Zurgalai si clopotei

Femeile-s seva vietii,
Sunt simbolul frumusetii.
Sotii, mame, gospodine
Sunt gingase, sunt divine.
Grijulii, cu mintea treaza
Somnul pruncilor vegheaza.
La fel cand ajung scolari
Pana devin oameni mari.
In fata lor ne plecam
Si cu drag le veneram
Azi in pragul anilor
Sarut mana doamnelor
Zurgalai si clopotei

Precum asteptam sa cada
Iarna, fluturi de zapada,
Farmecul de sarbatoare
Sta-n traditii seculare:
Jocul caprei, plugusorul
Ca sa rodeasca ogorul,
Hora mare si-nvartita,
Hangul, sarba si batuta,
Un dar din batrani lasat
Si de parinceni pastrat.
Barbatii in cerc se prind
Si de umeri se cuprind,
Intai batuta s-o friga
Si-apoi sarba s-o incinga.
Invitate la mijloc
Si femeile iau foc.
Gratioase-n joc se prind,
Poalele-n valuri rotind.
Zurgalai si clopotei

Ii respect pe veterani,
Azi impovarati de ani.
Traind doua lumi nedrepte
Ne dau sfaturi intelepte.
Dup-o viata zbuciumata,
Aiba linistea visata.
Zurgalai si clopotei

Din inima va iubesc
Va respect, va pretuiesc
Si din suflet va doresc
Un An Nou plin de speranta
Si realizari in viata.
La cumpana dintre ani
LA ANUL SI LA MULTI ANI!

Ion Prisecaru

Adauga un comentariu

*