Corneliu Vadim Tudor, urmărit penal pentru scandalul de la evacuarea sediului PRM

Procurorii (PICCJ au început urmărirea penală a liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor, pentru ultraj şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti, în dosarul în care procurorii s-au sesizat din oficiu privind evacuarea sediului PRM, a declarat, luni, avocatul Mariana Ştefan.Avocatul Mariana Ştefan l-a însoţit, luni, la audieri, pe vicepreşedintele PRM Marius Marinescu, citat în calitate de martor.

La ieşirea din sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), Mariana Ştefan a spus că procurorii au declanşat urmărirea penală împotriva lui Vadim Tudor pentru ultraj şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti.

Marinescu a precizat că în declaraţia dată procurorilor, le-a spus că liderul PRM ar fi fost provocat, motiv pentru care „a ajuns să aibă mâna în ghips”.

Vicepreşedintele PRM a adăugat că alături de Vadim Tudor au mai fost loviţi şi generalul Marcu Tudor, dar şi Bebe Ivanovici, care au fost şi spitalizaţi, precum şi alte două persoane care s-au aflat la faţa locului.

Marţi dimineaţă, la ora 10.00, la sediul PICCJ este aşteptat Corneliu Vadim Tudor, a mai spus Marinescu.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), transmis miercuri, poliţiştii prezenţi la evacuarea sediului au scris, în cele 14 rapoarte întocmite, că „numitul Corneliu Vadim Tudor” a ameninţat „în mod direct” executorul judecătoresc, precum şi pe unii dintre poliţişti.

Mai mult, potrivit PICCJ, Corneliu Vadim Tudor „a exercitat asupra acestora acte de violenţă, a întrebuinţat în mod nemijlocit cuvinte insultătoare la adresa persoanelor sus-menţionate, împotrivindu-se în acest fel la executarea unei hotărâri judecătoreşti”.

Adauga un comentariu

*