Teo Trandafir va fi internată la un spital din Viena

Teo Trandafir va fi internată la Viena. Deputatul PDL a suferit, joi, o criză biliară, fiind transportată la spital. Potrivit unor surse, aceasta ar suferi de pancreatită acută.

Teo Trandafir a fost nevoită să cheme ambulanţa, joi, din cauza unei crize biliare. Aceasta a declarat pentru Showbiz.ro că nu mai putea să mănânce şi să doarmă de două zile.

„Mi-au spus că mi-a cedat organismul din cauza stresului şi a oboselii. Am făcut o criză biliară. De două zile nu mă simt bine, nu mai puteam să mănânc, să dorm. De dimineaţă am fost nevoită să merg la spital. Am crezut că o să treacă durerea, dar nu a fost aşa”, a spus deputatul.

„Doctorii m-au băgat la perfuzii direct, mi-au zis că trebuie să mănânc de trei ori pe zi, la ore fixe, să dorm mai mult. Mi-au spus că trebuie să duc o viaţă mai organizată şi să-mi respect orele de masă şi somn. M-au burduşit cu reţete şi am rămas sub atenţia lor în perioada următoare”, a mai declarat Teo Trandafir.

Pancreatita acută este o inflamaţie severă, dar temporară, care determină revărsarea de enzime pancreatice activate în ţesutul pancreatic, în zonele vecine şi în circulaţia sistemică. Aceasta poate fi cauzată de mai mulţi factori, printre care afecţiuni biliare obstructive, boli digestive preexistente ale stomacului, infecţii virale, dar şi graviditate sau consum excesiv de alcool. Cea mai frecventă cauză o reprezintă, însă, consumul de mâncăruri grase.

Adauga un comentariu

*