Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a lansat în dezbatere publică un nou proiect de ordonanţă care prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă în sezonul rece şi estimează că statul va încasa TVA de 445 milioane euro din vânzările de cauciucuri, informează Mediafax.
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a prezentat în luna noiembrie un proiect potrivit căruia posesorii tuturor categoriilor de vehicule vor fi obligaţi să echpeze maşinile cu anvelope de iarnă, prevedere la care s-a renunţat ulterior, iar măsura a rămas să se aplice doar în cazul transportatorilor.
Conform proiectului actual, conducătorii vehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă în sezonul rece vor fi penalizaţi cu 9 până la 20 de puncte, amendă şi reţinerea certificatului de înmatriculare sau înregistrare al maşinii.
În cazul vehiculelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al celor de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, maşina trebuie echipată cu anvelope de iarnă pe axele de tracţiune şi/sau să aibă montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.
Statul ar încasa 445 milioane euro din vânzarea anvelopelor
În nota de fundamentare a proiectului se precizează statul ar putea încasa 445 milioane euro reprezentând TVA din vânzarea anvelopelor.
„În România este înmatriculat un parc de 5,38 milioane de vehicule, din care aproximativ 1,1 milioane nu necesită echiparea cu anvelope speciale (remorci, tractoare, troleibuze, mopede etc). Prevederile ordonanţe urmează să fie aplicate pentru aproximativ 4,28 milioane vehicule, din care 70.000 reprezintă parcul aflat în dotarea instituţiilor publice, Diferenţa de 4,21 milioane autovehicule care aparţin diverselor persoane fizice şi juridice ar reprezenta un efort de 1,85 miliarde euro, din care ar reveni bugetului de stat numai din TVA încasat suma de 445 milioane euro, ceea ce înseamnă venituri suplimentare la bugetul de stat şi nu cheltuieli”, se arată în nota de fundamentare.
Suma necesară echipării parcului auto care aparţine instituţiilor statului a fost evaluată la aproximativ 28 milioane euro.