Pensionarii militari „sărbătoresc” Ziua Unirii cu proteste în Capitală şi la prefecturile din ţară

Pensionarii militari protestează, luni, în Capitală şi la prefecturile din ţară, cerând Guvernului, MAI, MApN şi SRI să oprească recalcularea pensiilor lor şi să respecte hotărârea ICCJ privind suspendarea aplicării HG 735/2010.”Evenimentul va avea loc în orice condiţii. Sunt aşteptaţi toţi cei care doresc să ni se alăture în acest demers”, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, colonelul (r) Valeriu Pricină, vicepreşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere (SCMD).

În Capitală, protestatarii se vor reuni, de la ora 10.00, în Piaţa Revoluţiei, de unde, la ora 11.30, vor pleca în marş spre Academia Militară.Înainte de a pleca în marş, o delegaţie a SCMD, organizatorul protestului, va depune la sediul Ministerului de Interne, aflat în Piaţa Revoluţiei, un document cu solicitările lor, intitulat „Ultimatum (Somaţie)”, care anunţă şi un miting de amploare la 1 martie, dacă guvernanţii nu renunţă la recalcularea pensiilor militarilor.

Coloana de protestatari va pleca apoi în marş pe Calea Victoriei, va trece prin faţa Casei Poporului, urmând să oprească în faţa sediului SRI, pentru a fi depusă şi aici „somaţia” adresată reprezentanţilor instituţiei.

Protestatarii îşi vor continua apoi traseul, pe partea stângă a Palatului Parlamentului, până în zona Hotelului Marriott, unde din nou se vor opri pentru ca un grup de reprezentanţi să depună „somaţia” şi la Ministerul Apărării Naţionale.

Marşul va fi apoi continuat pe Şoseaua Panduri, până în zona Academiei Militare. Aici, protestatarii vor staţiona până la ora 15.00, timp în care o delegaţie va merge la Palatul Cotroceni pentru a depune documentul cu revendicările lor.

Concomitent cu protestul din Capitală, membrii din ţară ai sindicatului vor picheta sediile prefecturilor din oraşele reşedinţă de judeţ şi vor depune documentul cu revendicările pensionarilor militari.

Pensionarii militari braşoveni au anunţat că vor picheta Prefectura Braşov între orele 12.00 şi 13.00, considerând că Guvernul le-a „batjocorit condiţia, statutul şi istoria” tăindu-le pensiile între 30 şi 70% în urma recalculării. Aceştia vor să ceară Curţii de Apel Braşov să anuleze HG 735/2010.

Petrişor Mandu, preşedintele SCMD, filiala Braşov, a spus că membrii sindicatului vor participa la protestul de luni, din faţa Prefecturii, indiferent de starea vremii.

În documentul intitulat „Ultimatum (Somaţie)”, SCMD îi „somează” pe premierul Emil Boc, miniştrii Gabriel Oprea, Traian Igaş, Ioan Botiş, Cătălin Predoiu, Gheorghe Ialomiţianu şi directorul SRI George Maior să întrerupă procedurile de aplicare retroactivă a Legilor 119 şi 263 din 2010 şi să respecte Constituţia, care stipulează că o lege nu poate dispune decât pentru viitor.

De asemenea, SCMD cere anularea HG 735/2010 şi a hotărârilor MApN, MAI şi SRI de emitere a unor noi decizii de pensii şi de continuare a „recalculării” drepturilor pensionarilor militari.

„Vă somăm ca, în luna februarie, toţi cei afectaţi de aplicarea ilegală a HG 735/2010 să-şi primească pensia întreagă şi diferenţa faţă de suma primită în luna ianuarie, care poate fi considerată un avans. Vă somăm să acceptaţi şi plata despăgubirilor pentru cei afectaţi psihic de această operaţiune ilegală şi a celor solicitate de urmaşii persoanelor decedate din acelaşi motiv”, se mai arată în documentul cu revendicările membrilor SCMD, care în timpul marşului de luni va fi depus la Guvern, MAI, MapN, SRI şi Preşedinţie.

Sindicatul mai cere guvernanţilor să renunţe la decizia de impozitare suplimentară cu 5,5% a pensiilor mai mari de 740 de lei, atât civile cât şi militare.

„Pe aceste temeiuri, pensiile al căror cuantum au crescut în urma ilegalelor «recalculari» vor trebui menţinute în noul cuantum, deoarece sunt tot bun câştigat, drept patrimonial şi o diminuare a lor ulterioară ar însemna discriminare”, se mai arată în somaţia SCMD.

În finalul somaţiei, reprezentanţii SCMD arată că în cazul în care problemele semnalate nu vor fi îndreptate, vor considera că Guvernul respinge dialogul şi vor convoca, în 1 martie, în faţa Guvernului, pensionarii militari şi civili afectaţi de aceste măsuri.

Unii pensionari militari din MapN şi din SRI au anunţat că se desolidarizează de acţiunile SCMD şi nu participă la protestele organizate de acest sindicat.

Noua lege a pensiilor prevede calcularea tuturor pensiilor în funcţie de contribuţiile plătite, guvernanţii susţinând că sunt eliminate astfel sistemele speciale de pensie din unele domenii.

Pensionarii militari susţin însă că nu pot fi recalculate drepturile dobândite în baza unor legi printr-o nouă legislaţie în materie, argumentând că, potrivit Constituţiei, legea dispune numai pentru viitor. Ei reclamă şi că mulţi pensionari militari au primit pensiile recalculate la nivelul salariului mediu brut pe economie, pe motiv că anumite perioade din cariera acestora nu au fost identificate în arhive.

Aceştia au depus şi o plângere la Parchetul instanţei supreme, în 14 ianuarie, împotriva miniştrilor Gabriel Oprea şi Traian Igaş, precum şi împotriva directorului SRI, George Maior, acuzându-i de abuz în seviciu contra intereselor persoanei.

Mai mult, pensionarii militari au o decizie a instanţei supreme prin care s-a dispus suspendarea aplicării HG 735/2010 până la o hotărâre definitivă care va fi dispusă într-un proces de la Curtea de Apel Cluj în care s-a cerut anularea actului normativ.

Instanţa supremă a decis definitiv, în 7 ianuarie, suspendarea aplicării HG 735/2010 privind recalcularea pensiilor militare de stat, ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor din penitenciare, confirmând astfel o sentinţă a Curţii de Apel Cluj din septembrie 2010. Instanţa a apreciat, în motivarea decizie, că HG 735 discriminează beneficiarii pensiilor care nu au depus cereri de recalculare. ICCJ a precizat că HG 735/2010 – act administrativ unilateral cu caracter normativ – produce efecte „erga omnes”, ca şi sentinţa contestată cu recurs.

Guvernul a anunţat, vineri, că instituţiile din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pot continua recalcularea pensiilor, bazându-se pe o serie de interpretări ale deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe această temă.

Totodată, Ministerul Administraţiei şi Internelor a precizat că hotărârea ICCJ produce efecte doar pentru persoanele care au formulat reclamaţii, fiind vorba despre admiterea unor cereri de suspendare a recalculării pensiilor. Şi Ministerul Justiţiei anunţa, recent, în Guvern că hotărârea ICCJ dispusă în acest caz are un caracter individual.

O zi mai târziu, preşedintele Traian Băsescu a declarat că hotărârea ICCJ privind recalcularea pensiilor militare „trebuie respectată”. Aflat la cumpărături, preşedintele a fost întrebat de reporterul unei televiziuni ce părere are despre decizia ÎCCJ privind recalcularea pensiilor militare, răspunzând: „Nu-i decât o soluţie, să fie respectată hotărârea Înaltei Curţi. Nimic în afara hotărârii Înaltei Curţi nu poate funcţiona”.

Adauga un comentariu

*