În săptămâna 14 – 20 februarie, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a continuat executarea misiunilor specifice în zona de competenţă. Rezultatele obţinute de către efectivele angrenate în executarea acestor misiuni în perioada supusă atenţiei s-au materializat în constatarea a peste 90 de fapte cu caracter contravenţional, sancţionate cu amenzi în valoare totală de peste 9.000 de lei, precum şi 22 de avertismente. Printre faptele sancţionate s-au numarat adresarea de injurii şi gesturi jignitoare, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, tulburarea ordinii şi liniştii publice, apelarea la mila cetăţenilor, pătrunderea fără drept în sediul instituţiilor de învăţământ, refuz de legitimare. De asemenea, au fost constatate patru fapte cu caracter penal, întocmindu-se dosare cu acte premergătoare în cauzele respective. În ziua de 18 februarie a fost executată o acţiune în cooperare cu poliţia, pentru combatere comerţului ilicit, în incinta Bazarului Milcov, din municipiul Bacău. În urma controlului au fost identificate două persoane, Ion B., din municipiul Bacău, administrator persoană fizică autorizată, şi Carmen L., din Săuceşti, care ofereau spre vânzare produse fără documente de provenienţă (baterii auto, triunghiuri reflectorizante, ulei de motor, discuri de polizor etc). S-a luat măsura sancţionării acestora cu amenzi în valoare de 1.000 şi respectiv 1.500 de lei, bunurile fiind ridicate în vederea confiscării. În aceeasi zi, o patrulă mixtă (jandarm – poliţist) a fost solicitată să intervină în zona Narcisei, unde un grup de persoane era implicat într-o altercaţie.La faţa locului s-a constatat că Neculai H., de 65 de ani, din Dragomireşti, judeţul Vaslui, aflat în autoturismul său, avea asupra sa un cuţit cu lama de aproximativ 30 de centimetri pe care l-a folosit în altercaţie ca intimidare şi ameninţare împotriva persoanelor cu care era în conflict verbal. Persoana în cauză este cercetată pentru încălcarea prevederilor Legii 61 din 1991, republicată privind portul ilegal de armă albă în locuri publice. În ziua de 20 februarie, un echipaj de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, în timpul executării unei misiuni specifice în zona Bazarului Şerbăneşti, l-a depistat pe Constantin P., de 55 de ani, din municipiul Bacău, în timp ce oferea spre vînzare cd-uri cu muzică şi filme fără marcaj holografic. S-a luat măsura ridicării în vederea confiscării a produselor în cauză, Constantin P. fiind sancţionat cu avertisment. „În perioada următoare Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va acţiona în sistem integrat pe linia menţinerii ordinii şi liniştii publice, prevenirii şi combaterii faptelor antisociale , de natură contravenţională sau penală ; de asemenea, la nevoie, vor fi derulate acţiuni de intervenţie în sprijinul structurilor M.A.I. din zona de competenţă”, a declarat mr. Marius Taranu, ofiter cu relatii publice in cadrul Gruparii Mobila de Jandarmi Bacau.