Eveniment rutier cu victimă

P. Sandu, de 44 ani, din Oneşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Radu Rosetti, pe fondul neacordării de prioritate, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de R. Viorel, de 31 ani, care, în urma impactului, a fost proiectat în geamul unui cabinet de arhitectură,  acroşându-l  totodată şi pe M. Eugen, de 52 ani, pieton aflat pe trotuar. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale. Atât conducătorii auto cât şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative. S-a întocmit dosar penal.

 

Adauga un comentariu

*