OSCAR 2011: The King’s Speech, marele învingător. Vezi aici lista completă a câştigătorilor –

„Discursul regelui/ The King’s Speech” de Tom Hooper a fost recompensat cu premiul Oscar pentru cel mai bun film la cea de-a 83-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, duminică, la Los Angeles.Lungmetrajul „Discursul regelui/ The King’s Speech”, în care actorul Colin Firth interpretează rolul regelui George al VI-lea al Marii Britanii, a primit cele mai multe nominalizări la Oscar – 12 – dintre care a câştigat trofeele pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol principal şi cel mai bun scenariu original, potrivit imaginilor difuzate de HBO.

Filmul a fost recompensat de majoritatea sindicatelor profesioniştilor de la Hollywood – Sindicatul producătorilor americani (PGA), Sindicatul actorilor americani (SAG) şi Sindicatul regizorilor americani (DGA). În plus, acest film a fost marele câştigător la gala premiilor Academiei de Film şi Televiziune Britanice (BAFTA), obţinând şapte trofee, printre care şi distincţia pentru cel mai bun film.

Filmul prezintă povestea regelui George al VI-lea al Marii Britanii, tatăl reginei Elisabeth a II-a, interpretat de Colin Firth, care, fiind bâlbâit, apelează la serviciile unui logoped (Geoffrey Rush), înainte de a susţine un discurs istoric, în direct la BBC, prin care anunţă intrarea ţării în cel de-Al Doilea Război Mondial. Din distribuţia filmului face parte şi actriţa britanică Helena Bonham Carter, în rolul reginei.

Regina Elisabeth a II-a a Marii Britanii a apreciat, de asemenea, filmul care prezintă, într-un fel, o parte din copilăria sa.

Anul trecut, Oscarul pentru cel mai bun film a fost adjudecat de „The Hurt Locker”, regizat de Kathryn Bigelow.

LISTA COMPLETĂ A CÂŞTIGĂTORILOR PREMIILOR OSCAR PE 2011:

► Cel mai bun film: „Discursul regelui/ The King’s Speech”

►Cel mai bun regizor: Tom Hooper – ” Discursul regelui/ The King’s Speech”

► Cea mai bună actriţă în rol principal: Natalie Portman – „Lebăda neagră/ Black Swan”

► Cel mai bun actor în rol principal: Colin Firth – „Discursul regelui/ The King’s Speech”

► Cel mai bun actor în rol secundar: Christian Bale – „The Fighter”

► Cea mai bună actriţă în rol secundar: Melissa Leo – „The Fighter”

► Cel mai bun scenariu adaptat: „Reţeaua de Socializare/ The Social Network”

► Cel mai bun scenariu original: „Discursul regelui/ The King’s Speech”

► Cel mai bun film de animaţie: „Toy Story 3”

► Cea mai bună regie artistică: „Alice în Ţara Minunilor” de Tim Burton

► Cea mai bună imagine: „Începutul/ Inception” de Christopher Nolan

► Cele mai bune costume: „Alice în Ţara Minunilor”

► Cel mai bun machiaj: „The Wolfman”

► Cel mai bun lungmetraj documentar: „Inside Job”

► Cel mai bun scurtmetraj documentar: „Strangers No More”

► Cel mai bun mixaj de sunet: „Începutul/ Inception”

► Cel mai bun montaj de sunet: „Începutul/ Inception”

► Cel mai bun montaj: „Reţeaua de socializare/ The Social Network”

► Cel mai bun film într-o limbă străină: „In A Better World” de Susanne Bier

► Cel mai bun scurtmetraj: „God of Love”

► Cel mai bun scurtmetraj animat: „The Lost Thing”

► Cele mai bune efecte vizuale: „Începutul/ Inception”

► Cea mai bună coloană sonoră: „Reţeaua de socializare/ The Social Network”

► Cel mai bun cântec: „Toy Story 3” – „We Belong Together”

Adauga un comentariu

*