Pieton accidentat

In timp ce R. Rareş, de 19 ani,  conducea un autoturism pe DJ 241, din direcţia Podu Turcului către Bogheşti, în dreptul unui imobil, l-a surprins şi accidentat pe B. Vasilică, de 56 ani, pieton, care fiind sub influenţa băuturilor alcoolice s-a dezechilibrat şi a pătruns pe carosabil, către axul drumului. Victima a fost transportată la Spitalul Podu Turcului, unde i s-au acordat îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Adauga un comentariu

*