SCRISOARE DESCHISĂ

Mă numesc Ciobanu Carmen-Mihaela, sunt mama unui copil de 8 ani bolnav de o boală greu de vindecat. Fiul meu  este diagnosticat cu cancer linfatic Hodgkin din decembrie 2008. A urmat două scheme de tratament chimioterapic, ABVD şi EPOH, a făcut şi radioterapie,  dar calvarul nu s-a terminat. În februarie 2010 radiografia pulmonară a copilaşului meu arăta o pată pe plămânul stâng.  S-a presupus că este o pneumonie, s-a recomandat şi  i s-a dat tratament adecvat, apoi s-a spus că este TBC, i s-au administrat tuberculostatice, dar după 6 luni semnele evidente ale vechii boli au apărut şi i s-a făcut biopsia care a arătat că, de fapt, cancerul nu a fost  adus în remisie totală niciodată. După tratamente cu citostatice şi radioterapie am aflat de la medicii specialişti de la Spitalul de Pediatrie ,,Sfânta Maria” din Iaşi că singura şansă a lui de vindecare este o operaţie de transplant de celule Stem, celula canceroasă fiind rezistentă la chimioterapie. Uşile toate par închise, dar Dumnezeu lasă copilaşului meu o fereastră deshisă – posibilitatea transplantului de celule Stem. Pentru  operaţie este nevoie de o sumă fabuloasă de ordinul zecilor de mii de euro, dacă e făcută în România, sau a sutelor de mii de euro, dacă e făcută în străinătate.  Mă angajez într-o luptă contra cronometru  şi ajung să cer ajutor tuturor celor care sunt dispuşi să mă ajute să strâng suma necesară pentru a păstra lângă mine ultima, singura şi cea mai de preţ comoară a vieţii mele – băieţelul meu  – Marian Iulian.  Am primit ajutor de la persoane  la care nu mă aşteptam şi de la care nu am cerut şi asta m-a impresionat profund. De curând am aflat că demersurile de a obţine o finanţare de la guvern durează, iar aceasta poate veni prea târziu sau niciodată. Boala evoluează rapid, cu episoade spontane, iar ceea ce am economisit este insuficient în comparaţie cu cât ar trebui.  Îi rog pe cei doritori să îl ajute pe fiul meu să se vindece să doneze din puţinul lor în conturile:

în EURO –  Cod IBAN: O09RNCB0533107388160002, deschis la Banca Comercială Română S. A. Bld. Regina Elisabeta nr. 5, sector 3, loc. Bucureşti SWIFT: RNCB RO BU;

în RON –  Cod IBAN: RO36RNCB0533107388160001, deschis la Banca Comercială Română S. A. Bld. Regina Elisabeta nr. 5, sector 3, loc. Bucureşti SWIFT: RNCB RO BU

Conturile sunt deschise pe numele Ciobanu Mihaela Carmen.

Cu recunoştinţă,

Carmen-Mihaela Ciobanu

 

Adauga un comentariu

*