CNAS ameninta, medicii refuza sa semneze contractul

Medicii de familie sunt suparati foc pe seful Casei Nationale care i-a acuzat de santaj si lacomie. CNAS i-a amenintat pe medici ca vor ramine fara slujbe, daca nu semneaza acum contractul.


Razboiul medicilor de familie cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a intrat in faza declaratiilor acide si a amenintarilor. Reprezentantii medicinei primare au solicitat scuze publice de la seful CNAS care i-a acuzat ca saboteaza sistemul medical si ca santajeaza pentru ca nu le mai ajung banii. Comunicatul de presa emis de Lucian Duta, presedintele CNAS, este revoltator si denigrator, considera medicii bacauani. Potrivit acestora, acest asa – zis medic, care n-a profesat in viata lui nici macar o singura zi are tupeul sa atace o tagma intreaga si aduce niste acuzatii extrem de grave si care nu sunt sustinute cu niciun fel de date concrete. Medicii spun ca exercita niciun fel de santaj asupra nimanui, ci isi apara drepturile. Veniturile li s-au redus acum doi ani cu 11 procente, anul trecut cu alte 30 de procente, iar anul acesta ar urma sa scada din nou, considerabil. Casa Nationala a emis un comunicat prin intermediul caruia medicii de familie erau acuzati ca saboteaza pacientii prin nesemnarea contractelor, ca santajeaza oficial Casa pentru a obtine mai multi bani si ca sunt lacomi, pentru ca vor venituri mai mari, desi lor nu li s-au taiat salariile la fel ca in cazul altor medici. De asemenea, Casa Nationala i-a amenintat pe medicii de familie care refuza sa semneze contractele pentru anul acesta ca nu vor mai putea face acest lucru dupa 1 aprilie, daca se razgandesc, locul lor urmand a fi luat de catre medici tineri sau de specialisti. Doctorii de familie refuza sa semneze contractele cu casele de asigurari pentru 2011, deoarece sunt nemulumiti de reducerea veniturilor lunare, de faptul ca sunt obligati sa faca garzi in centrele de permanenta, de necesitatea de a-si achizitiona tehnica informatica pentru introducerea datelor pe cardul de sanatate etc. Atat medicii, cat si Casa de Asigurari anunta hotarat ca nu vor sa cedeze, iar din tot acest razboi cel mai mult vor avea de pierdut bolnavii. Acestia nu vor mai putea primi de luna viitoare retete, consultatii ori trimiteri de la medicii lor de familie pana cand situatia se va remedia.
Intrarea in vigoare a noului contract-cadru, amanata cu doua luni!

Noul contract-cadru privind acordarea asistentei medicale va intra in vigoare la 1 iunie, cu doua luni mai tarziu decat termenul stabilit initial, pentru a finaliza in prealabil procedura de clasificare a spitalelor, pe baza careia vor fi alocate si fondurile aferente finantarii spitalelor. Noul termen de intrare in vigoare a contractului-cadru in sistemul medical a fost stabilit in sedinta de Guvern. Ministrul Sanatatii, Attila Cseke, a precizat ca, urmare a acestei decizii, pentru urmatoarele doua luni vor fi incheiate acte aditionale pe baza contractului cadru in vigoare. Surse oficiale au declarat ca autoritatile au cazut de acord ca noul contract-cadru sa intre in vigoare peste doua luni, respectiv din 1 iunie. Astfel, din 1 aprilie, cand trebuia sa intre in vigoare noul contract-cadru, vor fi intocmite acte aditionale care vizeaza prelungirea cu inca doua luni a actului normativ din 2010. Peste 80 la suta din medicii de familie anuntasera ca nu vor semna ontractele-cadru la 1 aprilie. Se pare ca a devenit o traditie faptul ca in fiecare primavara medicii de familie sa fie nevoiti sa duca un adevarat razboi pentru a-si apara cabinetele, pentru a-si proteja pacientii, pentru a face cat de cat functional acest sistem din ce in ce mai haotic.

 

Pacientii primesc medicamente si dupa 1 aprilie

Prelungirea cu doua luni a actualului contract-cadru va permite modificarea prevederilor cu care medicii de familie nu sunt de acord, iar pacientii vor primi medicamente compensate si gratuite dupa 1 aprilie. Prin decizia de a prelungi cu doua luni actualul contract cadru privind acordarea asistentei medicale in sistemul sanitar pacientii nu vor mai avea de suferit. Presedintele CNAS, Lucian Duta, a declarat pentru MEDIAFAX , ca doar 20 -25 la suta dintre medicii de familie au spus ca nu vor semna contractul cadru, nu 81 la suta, asa cum spun liderii organizatiilor de profil, acest nou contract garantand veniturile celor care muncesc si ofera servicii de calitate pacientilor. Duta a subliniat ca noul contract-cadru nu face altceva decat sa vina in sprijinul celor care respecta pacientul si cheltuirea banilor, iar toate acestea contribuie la sistemul de sanatate. „CNAS afirma din nou hotararea de a continua informatizarea sistemului, ca singura masura prin care putem garanta ca banii asiguratilor sunt folositi corect. Practic, sistemul informatic nu va mai permite celor care au fraudat sa faca acest lucru. Informatizarea vine sa sprijine munca acelor medici care isi desfasoara activitatea cinstit. Adevarul este ca vor fi mai suparati cei care s-au obisnuit sa traiasca din munca necinstita si fraudarea sistemului”, a spus Lucian Duta, fapt care i-a suparat nespus pe aproape toti medicii din tara.

Adauga un comentariu

*