Doi angajati ai companiei TEPCO, dati disparuti dupa cutremurul din 11 martie, au fost gasiti in interiorul centralei nucleare Fukushima Daiichi, a anuntat operatorul centralei, precizand ca tehnicienii au murit ca urmare a hemoragiei provocate de rani multiple, relateaza agentia Kyodo.
Tokyo Electric Power a precizat ca ambiiangajati au murit probabil in jurul orei 16.00 in data de 11 martie, dupa cutremurul cu magnitudinea 9, urmat de un tsunami devastator. Trupurile neinsufletite ale celor doi angajati – in varsta de 21 si, respectiv, 24 de ani – au fost gasite miercuri si prezentau un nivel inalt decontaminare radioactiva. Autoritatile japoneze incearca in continuare sa limiteze scurgerile radioactive de la centrala Fukushima Daiichi, grav afectata de cutremur si tsunami, insa AIEA apreciaza ca situatia este in continuare „foarte grava”.
Expert rus: Accidentul de la Fukushima este mai grav decat cel de la Cernobil
Accidentul nuclear de la centrala nucleara japoneza Fukushima este mai grav decat cel de la Cernobil din 1986, deoarece a durat deja mai mult timp si implica mai multe reactoare, a apreciat un expert rus. “Cernobil a fost ca explozia unei bombe radiologice. Noua bomba radiologica este Fukushima si ne va costa si mai scump” in termeni umani si economici, a avertizat Natalia Mironova, specialist in domeniul termodinamicii, devenita unul dintre principalii adversari rusi ai folosirii energiei nucleare.Ea a apreciat ca gravitatea accidentului de la Fukushima ar putea depasi catastrofa de la Cernobil si pe scara internationala a evenimentelor nucleare si radiologice (INES). Clasificat la nivelul 7, accidentul de centrala nucleara ucraineana este considerat cel mai grav din istoria nucleara civila. „Cernobil a fost clasificat la nivelul 7, in conditiile in care accidentul a avariat un singur reactor, iar catastrofa nu a durat decat doua saptamani”, a spus Mironova. „La Fukushima, au trecut deja trei saptamani, iar patru dintre reactoare se afla intr-o stare foarte grava”, a adaugat ea. Centrala nucleara Fukushima a fost avariata in urma unui cutremur cu magnitudinea 9, urmat de un tsunami care a devastat litoralul pacific din nord-estul arhipelagului.Agentia japoneza pentru securitate nucleara a clasificat accidentul de la Fukushima la nivelul 5 pe scara INES.