Wikileaks: PSD şi PNL au ratat alegerile prezidenţiale din cauza banilor

În decembrie anul trecut, adjunctul misiunii diplomatice SUA la Bucureşti, Jeri Guthrie-Corn, trimitea o telegramă confidenţială Departamentului de Stat al SUA, în care arăta că social-democraţii se plâng de fraude electorale. Mai exact, preşedintele Băsescu, guvernul interimar condus de Emil Boc şi PDL au comis fraude sistematice, astfel încât Băsescu l-a învins pe Geoană la limită cu 0,6%, informează Jurnalul Naţional. Conform PSD, mai mult de 136.000 de voturi au fost compromise de activităţi ilegale. Şi votul din diaspora pare să fi fost un factor decisiv în alegeri. Cifrele oficiale arată că Băsescu a pierdut alegerile interne cu 15.000 de voturi, dar a câştigat în străinătate cu aproape 85.000. PSD a afirmat că aproape 10% din voturile din străinătate au rezultat din votul multiplu şi anunţa că atacă „operaţiunea de turism electoral” la Curtea Constituţională. În timp ce Băsescu s-a bazat pe voturile din diaspora în timpul mandatului său şi a avut o campanie şi în afara României, PSD şi PNL au admis amândouă că nu au trimis delegaţi în acele secţii de votare din cauza lipsei de fonduri.

 

 

Adauga un comentariu

*