Romii nu vor redeveni ţigani

Deputaţii au respins propunerea legislativă iniţiată de Silviu Prigoană (PD-L) care se referea la schimbarea în actele oficiale a denumirii de „rom” în „ţigan”. „Această iniţiativă ar trebui trecută la «Copiii spun lucruri trăsnite», dacă nu ar fi fost vorba de un adult”, a spus de la tribuna Camerei deputatul Nicolae Mircovici, reprezentând grupul minorităţilor naţionale. El a apreciat proiectul lui Silviu Prigoană ca fiind „jignitor” şi a arătat că termenul de „ţigan” are un caracter „peiorativ”. „Confuzia români-romi nu are relevanţă, pentru că sunt o serie de alte cuvinte care pot genera confuzie, cum ar fi Roma”, a adăugat Nicolae Mircovici. Deputatul PSD Mădălin Voicu a spus că proiectul de lege iniţiat de Prigoană este mai degrabă „un moft”. „Proiectul de lege nu ne onorează. Este din erorile celor care cred că, dacă se schimbă denumirea, se rezolvă şi scăpăm de un stigmat”, a adăugat Voicu. El a mai spus că există carenţe în comportamentul civic al unor etnici romi, dar există şi greşeli ale majoritarilor. Proiectul de lege fusese respins de Senat şi a fost respins şi de Camera Deputaţilor cu 229 de voturi „pentru”, 31 „împotrivă” şi 16 abţineri.

 

Adauga un comentariu

*