Sala de conferinte a SC „Agricola International” Bacau a gazduit, chiar de 1 aprilie, o intalnire organizata de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, in care au fost dezbatute unele aspecte din mult controversata Lege a Educatiei. In cadrul campaniei intitulate „In Educatie, tu faci legea de nota 10 (zece)” – cofinantata din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane „Investeste in oameni” – elevi, parinti, cadre didactice, directori de scoli, diriginti si inspectori scolari au fost invitati la intalnirea cu Oana Badea, secretar de stat pentru invatamantul preuniversitar, alaturi de care s-au aflat in prezidiu inspectorul scolar general Florin Lazar, cei doi inspectori scolari generali adjuncti, Cristian Cuciac si Teodora Craus, si consilierul ministerial Romeo Mosoiu. „Legea aceasta a venit acum pentru ca a existat o echipa care a spus «Stop dezbaterilor. Trebuie sa dam drumul la solutii!» – a spus Oana Badea. Este o lege care are o filosofie trainica de asezare in centrul tuturor deciziilor pe care le luam, in tot ce inseamna sistem de educatie, beneficiarul ei direct, adica elevul. Nu trebuie sa aveti temeri, nu trebuie sa intrati in panica. Daca aveti intrebari mergeti pe textul de lege, pentru ca acolo veti gasi si raspunsurile”. Au fost la intalnire educatoare, invatatori, profesori, directori de scoli si elevi veniti din toate colturile judetului, multi dintre ei apreciind ca aceasta dezbatre a oferit raspunsuri la multe intrebari, dar ca, din pacate, ea a venit mult prea tarziu, dupa ce Legea Educatiei a fost publicata, eventualele modificari in beneficiul invatamantului nemaiputandu-se face decat, eventual, prin metodfolofiile de aplicare, aflate acum in curs de elaborare. Oana Badea a incercat – si in buna masura a si reusit – sa castige increderea celor prezenti prin „efectul de rudotel” pe care-l emana asupra auditoriului, dar simpatia salii nu a castigat-o doar prin prezentarea unui succint CV (fiica de profesoara de limba romana „care si-a asumat, din pasiunea pentru profesie, riscul unui salariu mic, pe viata; ea insasi, Oana Badea, absolventa de liceu pedagogic si apoi de facultate, cu mai bine de doua decenii la catedra, sensiblitatea ei pentru problemele slujitorilor scolii etc.etc. ), ci prin faptul ca, prin acest CV, a fost receptata drept opusul mai marelui ei, ministrul Daniel Funeriu, care nu are la activ nici macar o ora petrecuta la catedra si care nu cunoaste – asa cum a dovedit-o adesea – problemele ministerului pe care-l conduce, evidentiindu-se doar printr-o inversunare aproape paranoica asupra slujitorilor scolii. „Legea Educatiei nu a fost elaborata grabit, asa cum au afirmat unele voci”, a mai spus Oana Badea, facand abstractie de faptul ca e contrazisa chiar de un document emis de MECTS la o luna dupa publicarea LEN, care debloca sistemul de invatamant prin stabilirea unor masuri tranzitorii. Ca sa nu mai spunem ca insusi titlul campaniei, „In Educatie, tu faci legea de nota 10 (zece)” dovedeste ca Legea Educatiei in actuala sa forma, elaborata fara consultarea oamenilor de la catedra si a partenerilor sociali, este departe de nota maxima. Desi, trebuie sa recunoastem, are si multe parti bune. Si ar fi fost si mai buna daca, situand in centru Elevul, nu ar fi minimalizat Educatorul.