Consumatorii români, alături de cei din Spania sau Mexic, au unul dintre cele mai reduse niveluri de cunoştinţe şi abilităţi financiare, într-un top de zece state analizate prin intermediul unui test de inteligenţă financiară.
Românii ocupă penultimul loc într-un top de 10 ţări, realizat de ING cu privire la cunoştinţele şi abilităţile financiare ale consumatorilor. În cadrul acestui studiu, specialiştii au dezvoltat, în premieră, un test de inteligenţă financiară, validat la nivel global ca instrument de măsurare a cunoştinţelor şi abilităţilor financiare ale consumatorilor. Studiul a fost realizat în zece ţări din întreaga lume – Olanda, Belgia, Spania, România, Polonia, SUA, Mexic, India, Coreea şi Japonia. Testul de inteligenţă financiară – „FQ test” – a inclus 13 întrebări axate pe patru direcţii: viitorul financiar, aspecte financiare legate de gospodărie, economisire şi investiţii. În funcţie de numărul răspunsurilor corecte, respondenţii au fost încadraţi în patru profile de cunoştinţe privind banii şi finanţele personale: neştiutor (0-4 răspunsuri corecte); începător (5-8 răspunsuri corecte); mediu (9-11 răspunsuri corecte); avansat (12-13 răspunsuri corecte).
Japonezii, indienii şi coreenii, pe primele locuri
celor zece ţări incluse în studiu, consumatorii români au unul dintre cele mai reduse niveluri de cunoştinţe şi abilităţi financiare. Astfel, într-un clasament realizat în funcţie de ponderea profilelor „mediu” şi „avansat”, japonezii (cu 44%), indienii (40%) şi coreenii (37%) sunt printre cei mai informaţi cu privire la chestiunile legate de bani. La polul opus se situează consumatorii spanioli (cu 24%), români (23%) şi mexicani (19%). În ceea ce-i priveşte pe români, 69% au un nivel redus de cunoştinţe financiare (încadrându-se în profilul „începători”), procent aflat totuşi peste media globală, de 63%. În esenţă, spun autorii testului, această categorie de consumatori înţelege elementele de bază legate de administrarea banilor, dar întâmpină dificultăţi în a utiliza concepte financiare esenţiale, precum economisirea pentru pensie sau constituirea unui fond de urgenţă. În privinţa obstacolelor pe care le întâmpină în demersul de educare financiară, 39% dintre români invocă „lipsa timpului”, 23% faptul ca „nu ştiu de unde să înceapă”, 23% – „obişnuinţa de a amâna”, în timp ce 19% spun că „au nevoie de ajutor, dar nu ştiu de unde să-l obţină”. Pe de altă parte, doar 9% dintre consumatorii români cred că „este prea complicat să înveţe aceste lucruri”, procent situat la jumătate faţă de media de la nivel global.