Cercetat pentru tentativă la tâlhărie

Liliana P., din Bacău a sesizat Secţia 2 Poliţie despre faptul ca un barbat necunoscut a intenţionat să o deposedeze prin smulgere de geantă, fără a reuşi acest lucru. Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului şi au depistat în scare unui bloc un bărbat de 58 de ani, care fusese reţinut de martorii oculari.Bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a refuzat să-şi decline identitatea şi a fost condus la sediul Secţiei 2 Poliţie pentru cercetări.Poliţiştii au stabilit că în ziua de 14.04.2011, în jurul orei 12.00, în timp ce Liliana P se deplasa pe strada Aprodu Purice  a fost ajunsă din spate de către F. Constantin, de 58 de ani, care a încercat să-i smulgă geanta de pe umăr.S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la tâlhărie.

Cinci lucruri pe care le puteţi face pentru a nu deveni victimă a unei tâlhării: evitaţi scoaterea la vedere a unor sume mari de bani sau alte bunuri de valoare în locuri publice; nu mergeţi neînsoţit(ă) la casele de schimb valutar sau la bănci pentru depunerea sau retragerea unor sume mari de bani sau alte valori; nu etalaţi bijuterii valoroase în locuri publice, nici chiar acasă în prezenţa cunoscuţilor; evitaţi compania persoanelor necunoscute, în special pe timpul nopţii, în diverse locuri sau împrejurari ca: mijloace de transport în comun (tren, autobuz, troleibuz, etc.), mijloace de transport ocazionale, parcuri, localuri; nu vă lăudaţi la cunoştinţe sau în anumite cercuri de prieteni cu ceea ce aţi realizat pe plan material (sume mari de bani obţinute din afaceri, moştenite, sume de bani obţinute prin muncă, în strainatate, etc.), pentru ca printre aceştia pot exista persoane care se ocupă cu aşa-numita „vânzare de ponturi”; sacă sunteţi ţinta unei agresiuni, strigaţi după ajutor, ripostaţi în măsura în care nu vă puneţi viaţa în pericol, încercaţi să reţineţi cât mai multe detalii despre agresor(i) şi anume: vârsta, îmbrăcăminte, statură, conformaţie fizică, semne particulare, etc., apoi anuntaţi imediat organele de poliţie.În cazul în care aţi fost victima unei astfel de infracţiuni apelaţi cu toată încrederea la Poliţie!
NU UITAŢI! Un agresor în libertate poate face rău şi altor persoane!

 

Adauga un comentariu

*