Se stie ca Pastele la romani, ca si Craciunul, este o sarbatoare care uneste familia si este un bun prilej de bucurie si veselie, pe de-o parte ca Isus Hristos a inviat , iar pe de alta parte ca pacatele noastre au fost iertate si incepem un nou ciclu al vietii. In Duminica Invierii, obiceiul este ca oamenii sa se imbrace cu haine noi, semnificatie a primenirii trupului si a sufletului, si de a merge la slujba de Paste. Inainte de a se imbraca, in dimineata acestei zile sfinte, se pune intr-un ibric apa rece, un ou si un ban de argint si se spala cu aceasta apa pe fata pentru a fi rosu in obraji ca oul, pentru a fi tari ca banul si pentru a avea belsug. Tot acum vine si iepurasul, mult asteptat de copii, care aduce multe cadouri si voie buna. Cei care se duc la biserica in ziua de Paste trebuie sa duca pentru sfintit: pasca, oua rosii, o sticla de vin, din care va bea dupa sfintire toata familia, la masa de Pasti, iar unii il tin tot anul, o bucata de miel fript sau drob, cas sau branza, sare si un colac cu lumanare pentru biserica. In Maramures acest obicei este tinut si in ziua de astazi si alimentele sunt puse intr-o cosarca invelita cu cel mai frumos stergar din casa, impodobita cu flori si dusa de femeie, insotita de toata familia, la biserica. Dupa ce se vine de la biserica cu bucatele sfintite, se aseaza masa si toata familia se strange pentru a lua sfintele pasti, anafura sfintita, pentru a ciocni oua rosii si pentru a manca drob si pasca, cozonac si alte preparate pregatite pentru acesta zi dar si de a bea un pahar de vin sfintit. Intre timp, cei mici il vor astepta cuminti pe iepuras sa le aduca cele dorite, jucarii, hainute si dulciuri. Este un prilej nemaipomenit pentru romani sa sarbatoreasca Pastele in familie, alaturi de cei dragi si prieteni,de a-si vizita rudele si, poate dupa luarea traditionalei mese, sa iasa la iarba verde.