Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău împreună cu poliţiştii, vor acţiona pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică la nivelul judeţului şi pentru prevenirea faptelor antisociale (cerşetorie, vagabondaj, tâlhării, prostituţie, consum de băuturi alcoolice în locuri nepermise, consum sau trafic de droguri, acte de violenţă etc.) Pentru desfăşurarea într-un climat normal a manifestărilor religioase prilejuite de Învierea Domnului, jandarmii vor fi prezenţi în zona a 36 lăcaşe de cult, din localităţile Bacău, Moineşti, Comăneşti, Oneşti, Târgu Ocna, Slănic Moldova, Buhuşi, Ciolpani şi Podu Turcului, pe timpul oficierii slujbelor religioase, precum şi pe căile de acces către acestea. De asemenea, jandarmii vor fi prezenţi în zonele unde se preconizează a fi aglomerări de persoane, în zonele de agrement, staţiunile turistice montane Slănic Moldova şi Târgu Ocna, urmărind identificarea şi descurajarea persoanelor care tulbură liniştea publică. Jandarmii montani sfătuiesc turiştii care aleg să petreacă Paştele la munte, să nu se aventureze pe traseele turistice fără echipament adecvat, să aibă în permanenţă asupra lor un telefon mobil, pentru a anunţa la numărul de urgenţă 112 orice incident sau orice altă problemă legată de ordinea publică. „Jandarmeria sfătuieşte cetăţenii să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale (genţi, poşete, bagaje etc.), să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase şi să ocolească traseele sau străzile lăturalnice, pentru evitarea incidentelor nedorite. Pentru a solicita sprijinul jandarmilor, cetăţenii îi pot apela fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112”, a declarat mr. Marius Taranu, ofiter relatii publice Gruparea de Jandarmi Mobila Bacau..