Superb! Romania, primul TITLU MONDIAL in baschet!

Romania, primul titlu mondial la baschet!

Echipa Romaniei de baschet 3×3, la nivelul varstei under 14, a castigat miercuri seara, la Ankara, titlul mondial, dupa ce a invins Anglia, cu scorul de 29-16. Echipa tricolora, formata din jucatorii Emanuel Ion Cate (Dinamo CSS 6 Bucuresti), Kuti Levente Nandor („U” Mobitelco Cluj), Gheorghe Tudor (CSU Cuadripol Brasov) si Vlad Petrea (Royal Fun Bucuresti), plus antrenorul Hristu Sapera (CSM Bucuresti), s-a calificat finala avand 10 victorii consecutive. Romania a invins, pe rand, Kazahstan (31-14), Muntenegru (23-17), Azerbaidjan (33-4), Iran (27-16), Rusia (34-17), Qatar (33-4), Cehia (31-6), Emiratele Arabe (30-11), Estonia (32-23), plus Germania, in semifinale (27-22). In finala „World Children’s Games”, cum este denumit Campionatul Mondial de baschet 3×3 (under 14), desfasurat sub egida FIBA, Romania a invins Anglia, cu 29-16. Punctele echipei noastre au fost marcate de Gheorghe 11, Cate 8, Petrea 8, Kuti 2.  „Suntem fericiti cu totii, este o performanta mare pentru baschetul nostru la nivel de copii si nu numai. Este primul titlu mondial al baschetului romanesc, vine de la nivelul U14. Competitia de la Ankara este Campionatul Mondial, a doua ca importanta dupa Olimpiada de la Singapore, pentru tineret. Nu am vazut copiii jucand, dar daca reprezentantii federatiilor din Turcia si Franta au sunat in timpul meciului sa ne spuna ca joaca absolut fantastic, sunt convinsa ca a fost extraordinar. Mai mult, acesti copii au plecat in Turcia obositi, imediat dupa ce au jucat la turneul final al Campionatului National de la Cluj, deci merita, impreuna cu antrenorul lor Hristu Sapera, toate laudele”, a declarat presedintele FR Baschet, Carmen Tocala

Adauga un comentariu

*