Sărbătorirea zilelor 1 şi 2 Mai – Ziua Internaţională a Muncii şi Ziua Internaţională a Tineretului, precum şi deschiderea sezonului estival constituie atât motiv de bucurie, pentru că vremea este prielnică ieşirilor în natură, dar şi motiv de îngrijorare din cauza numărului mare de incendii ce pot izbucni la unităţile turistice de cazare aflate în zonele împădurite. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău (I.S.U.J. Bacău) reaminteşte măsurile ce trebuie luate şi respectate în această perioadă a anului, pentru a evita adevărate dezastre ecologice, dar şi pierderi de vieţi omeneşti şi bunuri materiale. Cu ocazia zilelor de 1 şi 2 Mai – Ziua Internaţională a Muncii şi Ziua Internaţională a Tineretului, precum şi deschiderea sezonului estival, se observă o afluenţă mare a publicului către staţiunile de odihnă şi locurile de agrement organizate în aer liber. Având în vedere aceste lucruri, Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău efectuează premergător acestor zile o serie de controale în zonele de agrement din judeţul Bacău.
Scopul controalelor este acela de a asigura măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, în conformitate cu prevederile reglementărilor specifice; organizarea de activităţi de apărare împotriva incendiilor; asigurarea intervenţiei pompierilor în cazul producerii unor incendii la unităţile turistice, precum şi salvarea persoanelor şi bunurilor materiale. Ţinând cont de perioada care urmează, I.S.U.J. Bacău recomandă amatorilor de drumeţii montane să aibă în vedere şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor specifice unităţilor de cazare în scop turistic (cabane, campinguri, pensiuni) aflate în zone cu vegetaţie forestieră sau în apropierea pădurilor.Este recomandat ca drumurile pe care este permisă circulaţia autovehiculelor să fie stabilite din timp şi marcate. Pe drumurile interzise se vor monta bariere şi indicatoare corespunzătoare.La intrarea în pădure şi pe traseele turistice, se vor amplasa panouri şi pancarte cu texte adecvate privind prevenirea şi stingerea incendiilor de pădure. I.S.U.J. Bacău reaminteşte că accesul autovehiculelor proprietate personală pe drumurile forestiere este interzis. De asemenea, se interzice arderea resturilor vegetale rezultate din curăţarea păşunilor şi a terenurilor agricole limitrofe, la o distanţă mai mică de 100 metri de liziera pădurii.Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău recomandă turiştilor să nu utilizeze focul în pădure sau focul deschis în aer liber. Focul poate fi aprins doar în spaţii special amenajate şi indicate prin panouri avertizoare. La plecare este bine ca turiştii să stingă focul şi să acopere jarul cu pământ. Este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate sau aruncarea la întâmplare a ţigărilor şi chibriturilor aprinse, precum şi instalarea corturilor şi parcarea autoturismelor pe suprafeţele destinate picnic-urilor. Focurile de tabără sau cele din campinguri pot fi aprinse doar în locuri special amenajate, la o distanţă de siguranţă faţă de marginea pădurii. Nu este recomandat a se utiliza în spaţiile de cazare aparate electrice defecte sau neomologate, precum şi lăsarea lor în priză nesupravegheate. I.S.U.J. Bacău reaminteşte turiştilor că atunci când se cazează să se informeze privind regulile de prevenire a incendiilor, a modului de comportare şi de evacuare în caz de incendiu. Coşurile de fum ale construcţiilor din pădure vor fi dotate cu grătare (site) parascântei. În condiţiile lipsei de curent electric, se vor folosi în încăperile de locuit numai lămpi de petrol cu glob de sticlă. Operatorii economici au obligaţia de a lua toate măsurile necesare prevenirii şi stingerii incendiilor, asigurarea şi dotarea cu mijloace de primă intervenţie, executarea periodică a exerciţiilor de alarmare, evacuare şi salvare a personalului, precum şi intervenţia în cazul producerii oricăror situaţii de urgenţă. Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte în orice împrejurare normele de prevenire şi stingere a incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa şi mediul. Considerăm că eficienţa sistemului relaţional pentru asigurarea apărării comunităţilor împotriva incendiilor depinde, în mare măsură, în afară de cadrul legislativ şi de caracterul relaţiilor interpersonale, de respectul reciproc şi buna credinţă a părţilor implicate.