La fel ca “Partizanul” sau “Cofectia”…
Din fosta fabrică de clei de oase Chimica Mărăşeşti nu a mai rămas nimic. Ultimul corp de clădire, ruinat de trecerea anilor, a fost transformat, joi, 28 apreilie, într-un morman de moloz, clădirea fiind dărâmată prin implozie. Localnicii îşi amintesc cu nostalgie de vremurile când Chimica Mărăşeşti era o fabrică de renume, unde ei munceau pentru a-şi câştiga pâinea. În opinia lor, vinovat de ruinarea fabricii, unicat în ţară, se face ultimul director al acesteia.
Ruinele fostei fabrici Chimica SA Mărăşeşti, construită în urmă cu mai bine de o sută de ani, au dispărut definitiv. Pe vremuri unicat în ţară, fabrica a asigurat, în timpul regimului comunist, locuri de muncă pentru jumătate din populaţia oraşului Mărăşeşti. Joi, în jurul orei 12.00, ultimele rămăşiţe ale fostei fabrici de clei au fost distruse prin implozie. De distrugerea clădirii, în care odinioară munceau mii de oameni, s-a ocupat o firmă privată din Ardeal. Clădirea, dărâmată de timp pe jumătate, s-a transformat într-o fracţiune de secundă într-o movilă de moloz, sub privirile celor care pe vremuri şi-au câştigat pâinea de la Chimica Mărăşeşti. Istoria fabricii din Mărăşeşti a început în urmă cu mai bine de un secol, când a fost deschisă o fabrică de clei. În perioada comunistă, Chimica producea spumogen pentru stingerea incendiilor, dar şi alte produse chimice. Istoria acestei fabrici s-a încheiat prin 2000. De-a lungul timpului, fabrica a fost condusă de diverşi afacerişti, despre care oamenii din Mărăşeşti nu prea au cuvinte de laudă. Fa-limentul fabricii de clei de oase nu a distrus numai economia oraşului, ci şi vieţile a peste jumătate din populaţia Mărăşeştiului. Atunci când vine vorba de vinovaţi, oamenii din zonă rostesc un singur nume, pe cel al lui Iulian Mocanu, ultimul director al fabricii, care după privatizare a devenit administratorul noii societăţi, respectiv Marchim SA. După privatizare, fabrica a ajuns pe mâinile afaceristului Lucian Avram. „Până la Revoluţie, aici munceau peste 1.500 de oameni. Apogeul a fost atins prin ‘90-‘91, când peste 2.100 de oameni îşi câştigau existenţa de aici. Muncind aici, ne-am luat case şi luăm astăzi pensie. S-a distrus tot în ţara asta. Ce a făcut Ceauşescu, se distruge acum prin implozie“, a spus, supărat, un localnic din Mărăşeşti. Câţiva localnici, prezenţi la faţa locului, ne-au spus cu tristeţe în glas că pentru mulţi dintre ei, Chimica a fost Raiul pe pământ.
Falimentul a venit odată cu Revoluţia
În 1889, la Mărăşeşti se puneau bazele unei mici fa-brici de cleiuri de oase şi cleiuri. În 1901, micul proiect a devenit o fabrică în adevăratul sens al cuvântului, care se numea Chimica Mărăşeşti. La câţiva ani de la Revoluţia din decembrie ‘89, falimentul a bătut la uşă, iar fabrica a fost pusă în vânzare. Administratorul noii afaceri a devenit Iulian Mocanu. Pe 10 hectare de teren au muncit ani de zile peste o mie cinci sute de locuitori ai Mărăşeştiului. În anii de glorie, la Chimica se fabricau peste patruzeci de produse dintre care 12, unicat în Europa. Producţia se baza pe resurse animaliere. Celebrul produs al fabricii, spumogenul praf şi lichid, a fost folosit pentru stingerea incendiilor în primul război din Irak. Spumogenul a fost lăudat la acea vreme de însuşi preşedintele SUA, George Bush. Tot la Mărăşeşti se făceau câte zece tone de viermi de pescuit pe lună, la preţul de 4.000 de dolari tona. Viermii erau vânduţi în Italia, Anglia şi SUA, selectaţi pe diferite culori. Americanii îi preferau verzi, în timp ce englezii importau viermi roşii. După câţiva ani, Chimica şi-a schimbat denumirea în Marchim SA. Atunci a fost şi începutul sfârşitului. În 1996, Marchim-ul a fost vândut. Ultimul director, Iulian Mocanu, a devenit administratorul fabricii. Încet, încet, totul s-a transformat în ruină. Muncitorii au fost trimişi acasă, iar sute de metri pătraţi de pereţi şi sute de metri de cablu de cupru scos din pământ au fost furaţi. Ani la rând, oamenii săraci din Mărăşeşti au scormonit prin-tre ruinele fostei fabrici, după fier vechi. Astfel, s-au produs şi accidente. În lupta pentru o bucată de pâine, trei suflete şi-au găsit sfârşitul sub moloz, ultima victimă, o femeie, decedând în 2007. Bacauanii au fost martorii unor scene asemanatoare. Isi mai aminteste cineva de fosta fabrila de Pielariei si Incaltaminte “Partizanul”? Dar de cea de imbracaminte, “Confectia”? Mii de locuri de munca disparute, mii de oameni lasati pe drumuri. Ce a aparut in locul lor? Un Mall, si, probabil, vreun supermarket. Cate locuri de munca s-au creat? Cateva zeci…Câti bani au intrat in buzunarele celor care au distrus cele doua fabrici? Milioane… de euro…Asta-i România, asta am dorit…
