Deblocări de uşi

Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti a fost solicitat să intervină în municipiul Oneşti, strada Mărăşeşti, pentru deblocarea uşii de acces în apartamentul numitei M. V., în vârstă de 66 de ani. Accesul în apartament s-a efectuat pe geamul de la bucătărie, cu ajutorul scării culisabile.

Din nefericire, în interiorul locuinţei, proprietara a fost găsită decedată. Trupul neînsufleţit al femeii a fost predat personalului din cadrul Serviciului de Medicină Legală. De menţionat este faptul că locul intervenţiei s-a deplasat şi echipajul S.M.U.R.D. din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti. Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitat să intervină în municipiul Bacău, strada Milcov, pentru deblocarea uşii de acces în apartamentul numitei N. M., în vârstă de 81 de ani. Accesul în apartament s-a executat pe geamul de la balcon, cu ajutorul scării culisabile, proprietara fiind găsită căzută, în stare de inconştienţă.

 

Adauga un comentariu

*