Cancan a intrat în posesia unor documente incredibile, care dovedesc felul în care Monica Columbeanu şi sora ei, Ramona Gabor, au „lucrat” ca să o pastreze pe mica Irina. Toate datele demonstrează că Monica nu intenţiona să-şi schimbe viaţa şi programul pentru a se dedica fiicei ei, ci a vrut doar să-şi pedepsească soţul, pe de o parte, iar pe de alta, având copilul să poată negocia de pe poziţie de forţă cu el. Mai mult, există indicii clare că micuţa Irina a fost păstrată de mamă împotriva voinţei ei şi că în toată această perioadă copila a cerut insistent să se întoarcă alături de Irinel Columbeanu, mărturie fiind procesul verbal încheiat de reprezentanţii Protecţiei Copilului în cursul zilei de ieri.
Valurile făcute de Irinel Columbeanu în ultimele zile, timp în care şi-a căutat disperat copila, le-a silit pe Monica şi Ramona Gabor să recurga la o strategie dubioasă pentru a păstra fetiţa. Aşadar, deşi Monica e „dispărută” de zile întregi , Protecţia Copilului a primit abia azi un proces verbal încheiat, chipurile, pe 2 mai, de predare- primire a micuţei Irina de la mamă la sora ei, ramona Gabor. Procesul verbal este ştampilat de avocatul Monicăi, Dojană şi este de fapt un fax, teoretic conform cu originalul. Care original, însă, lipseşte. Culmea este că modelul procesului verbal este luat după unul tipic de predare a mărfurilor. Avocaţii care au analizat actul susţin că există o diferenţă evidentă între semnăturile celor două surori, semn că ele nu au fost date în acelaşi timp. Monica a semnat prima, i-a trimis surorii ei actul prin e-mail, iar aceasta a contrasemnat de la distanţă.
Paparazzi Cancan au fotografiat-o ieri pe Ramona Gabor când, însoţită de avocatul Dojană, s-a prezentat în faţa unui notar public şi a dat o declaraţie prin care, pe proprie răspundere, afirmă că sora ei a lăsat-o să se ocupe de fiica ei minoră în perioada 3.05.2011 – 15. 05. 2011. O declaraţiei a Monicăi în acest sens, lipseşte cu desăvârşire, semn că Moni a lăsat-o pe Ramona să se descurce singură.