Un tânăr de 29 de ani din Oneşti a sesizat Poliţia Municipiului Oneşti că persoane necunoscute i-au sustras, în noaptea de 05/06.05.2011, autoturismul proprietate personală, care se afla parcat în în apropierea locuinţei sale. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul subunităţii, ocazie cu care s-a stabilit că în seara zilei de 05.05.2011, în jurul orelor 19.30, partea vătămată a parcat autoturismul pe strada Radu Rosetti din Oneşti, iar în dimineaţa zilei de 06.05.2011, a constatat lipsa acestuia .
În urma investigaţiilor efectuate poliţiştii au identificat minorul S.I. de 16 ani din judeţul Bacău, despre care au stabilit că în noaptea de 05/06 amai a.c. a sustras un autoturism din municipiul Oneşti pe care l-a abandonat pe raza municipiului, după care a sustras un autoturism din comuna Oituz, care a fost găsit abandonat în comuna Helegiu.
Totodată poliţiştii au mai stabilit că minorul a mai sustras la sfârşitul lunii aprilie două autoturisme din comuna Oituz, pe care le-a condus până în comuna Pîrgăreşti, unde le-a abandonat.e efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi conducere fără permis.