Ghinionul se ţine scai de fostul arbitru de fotbal Ionică Serea, actualmente antrenor al echipei FC Panciu. După ce s-a chinuit mai bine de jumătate de an să-şi dovedească nevinovăţia în dosarul „Penescu“, Ionică Serea a călcat din nou pe bec. El a fost înregistrat, sâmbătă, de aparatul radar în timp ce rula cu o viteză de 153 de kilometri pe oră, pe DN 2 E85, în afara localităţii Racoviţeni, judeţul Buzău. Pentru că depăşise viteza legală cu peste 50 de kilometri pe oră, poliţiştii buzoieni i-au suspendat permisul de conducere pentru următoarele trei luni. Dacă vrea să şi-l recupereze mai repede, Serea trebuie să dea din nou testarea în care să dovedească că are cunoştinţe de legislaţie rutieră.