O patrulă mixtă de siguranţă publică din Moineşti i-a depistat în flagrant pe C. Gheorghe, C. Vasile şi C. Mihai, în timp ce transportau cu autovehicul mai multe bucăţi de ţeavă, ventile industriale şi piese de schimb pentru utilaje petroliere, uzate. În urma cercetărilor efectuate a rezultat că bunurile au fost sustrase de către cele trei persone din zona petrolieră Geamăna, cu scopul de a le valorifica la un centru de colectare a fierului vechi. Bunurile sustrase în valoare de aproximativ 500 lei, au fost ridicate şi predate părţii vătămate. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.